Ce sunt războaiele culturale?
Termenul de război sau conflict cultural poate fi aplicat la diversele conflicte și dispute care apar într-o societate, mai ales în legătură cu probleme culturale, ideologice și valori fundamentale. Aceste conflicte pot apărea la nivel național, dar au tot mai des o dimensiune globală, pe măsură ce crește numărul de persoane a căror identitate este construită în jurul unor mesaje și valori cu răspândire planetară.
Războaiele culturale pot avea ca obiect o mulțime de aspecte, cum ar fi religia, etnia, sexualitatea, identitatea de gen, drepturile civile, politica și multe altele. Ele reflectă dezbateri profunde și divergențe de opinii asupra modului în care o societate ar trebui să se organizeze și să funcționeze. Conflictele culturale pot lua forma unor dezbateri publice, proteste, a mobilizării politice, a acțiunilor legale sau chiar a violenței. Pot influența politica, legislația, sistemul educațional, mass-media și alte aspecte ale vieții sociale. Canalele media și social media iau adesea poziții partizane, abordând diverse polemici dintr-o zonă părtinitoare. Războaiele culturale pot crea polarizare și tensiuni semnificative în societate și pot fi adesea dificil de rezolvat, deoarece implică valori fundamentale și identități personale.
Nici denumirea de război cultural nu e nouă, nici fenomenul în sine nu e complet original. În Grecia antică, modul de organizare a polis-urilor (democratic sau oligarhic) avea o componentă ideologică, suporterii celor două modele fiind adesea violenți în relație cu ceilalți. Popularii și optimații romani aveau un întreg curent ideologic în spate, unul care a dus la ură, proscripții și chiar război civil. Revoluția franceză a încercat o eliminare radicală a regimului regalist, ajungându-se la o respingere totală a trecutului pe plan social, religios și chiar cultural. În secolul XIX, „Kulturkampf” a fost denumirea folosită pentru conflictul dintre guvernul central german și Biserica Catolică, obiectivul celui dintâi fiind diminuarea influenței catolice în educația și societatea din regiuni precum Bavaria.
Ideea de conflict cultural a prins un nou avânt după anul 2000 în societatea americană, de unde a început să influențeze discuțiile pe plan global. În forma sa cea mai comună, ideea actuală de „război cultural” împarte lumea între conservatori și progresiști. E o distincție deloc nouă, multe state și societăți evoluând în timp prin conflicte și compromisuri apărute între facțiuni conservatoare sau progresiste, mai mult sau mai puțin radicale. Totuși, o serie de trăsături fac actualele conflicte culturale o realitate nouă și potențial primejdioasă pentru coeziunea socială.
7 trăsături
1. Radicalizarea
Aripile radicale ale „taberelor” se potențează una pe cealaltă. Apariția unui subiect controversat pe scena publică duce la formularea de revendicări maximaliste de către taberele implicate. Dacă în trecut acest lucru rezulta în diverse compromisuri, acestea sunt respinse tot mai des. De exemplu, în dezbaterea privind avortul din SUA, interzicerea și legalizarea avortului la alegere până la 24 de săptămâni sunt opțiunile „default”. Diversele reglementări legale existente în Europa (care permit avortul la alegere, dar nu după 12-14 săptămâni) nu sunt decât arareori luate în considerare.
2. Nevoia de control
Taberele implicate insistă pe impunerea controlului asupra celor din tabăra „adversă” prin diverse interdicții sau prin hărțuire. De exemplu, un profesor conservator vorbind unor studenți conservatori într-o universitate ar putea fi hărțuit de către persoane cărora prelegerea nici măcar nu le era adresată. La nivel macro, fiecare tabără dorește controlul social inclusiv prin intervenții la nivelul relațiilor consensuale sau deciziilor individuale. Astfel, căsătoriile între persoane de același sex, eutanasia voluntară umană, educația copiilor, consumul de diverse substanțe, avortul, opiniile exprimate pe social media au devenit „câmpuri de bătaie” importante.
3. Izolarea informațională
Grație algoritmilor de pe social media și al utilizării aplicațiilor de acest fel pentru a filtra știrile citite, indivizii nu mai sunt obligați să intre în contact cu opinii cu care nu sunt deja de acord. Știm deja că avem o rezistență inerentă la informații care ne contrazic opiniile sau valorile, iar acum nici măcar nu mai suntem nevoiți să le ascultăm. Acest lucru face ca persoanele din bule informaționale divergente să perceapă complet diferit același fenomen.
4. Post-adevăr
Multe din informațiile din spațiul public sunt pur și simplu false. Și avem tendința de a le cred foarte ușor dacă ne confirmă opiniile pre-existente. E foarte ușor să credem o informație care demonizează un grup de persoane pe care îl percepem ca ostil, de exemplu. Dacă crezi că ”globaliștii” încearcă să îți ia libertățile, e ușor să crezi că „orașul de 15 minute” e o formă de ghetoizare. În contextul acutizării războaielor culturale, știința și informațiile obiective au ajuns adesea să fie interpretate în context ideologic.
5. Ideologia ca identitate
Taberele ideologice devin identități pe măsură ce lipsa de comunicare cu persoanele diferite se acutizează. De exemplu, s-a observat (în SUA) o lipsă a căsătoriilor între persoane cu orientări politice diferite. În momentul în care ostilitatea are o direcție relativ permanentă și ne asociem doar cu persoane cu puncte de vedere similare, ne transformăm ideologia într-o identitate puternică, aidoma religiei sau etniei.
6. Globalizarea războaielor culturale
Există o dimensiune globală a conflictelor ideologice. Exemplele de mai sus provin mai ales din SUA, unde conflictele culturale s-au acutizat în ultimii ani. Dar disputele din Statele Unite ajung să aibă un efect planetar. Este relativ comun ca cineva din România ar putea reacționa negativ, în contextul social românesc, la o tendință din SUA („imediat o să fie și la noi cancel culture d’ăsta”). Importul de ideologie radicală din exterior generează conflicte gratuite pe teme care nu au o proeminență naturală în societatea românească.
7. Limitarea pluralismului
Efectul cumulat al celor șase puncte anterioare este limitarea pluralismului și a diversității ideologice. Diverse medii sociale ajung dominate de anumite curente, și apare auto-cenzura și gândirea de grup. Apare fenomenul de virtue signalling, în care comunicăm cu scopul de a ne arăta atașamentul față de ”trib”. Gândirea de grup generează de multe ori personalități-șablon, previzibile și împrumutate. Preferința pentru anumite politici de imigrație, poziția față de conflictul israeliano-palestinian, față de legalizarea drogurilor ușoare și altele sunt grupate de multe ori în tipare.
Ce riscuri aduc noile războaie culturale?
Războaiele culturale prezintă o mulțime de riscuri pentru societățile democratice. Lipsa de dialog între taberele din societate sau creșterea afinității pentru actori ostili, dar apropiați ideologic sunt riscuri clare. De exemplu, mulți exponenți ai ideologiilor neo-conservatoare au ajuns să fie apropiați de Rusia, în ciuda ostilității inițiale. A fost profund mediatizată apropierea guvernului din Ungaria de Rusia în contextul războiului din Ucraina. A aceluiași guvern care se grăbise să redenumească Moszkva tér cu doar un deceniu în urmă. Similar, accentul pus pe identitate ideologică poate limita progresul societății. Există acuzații că apariția „cancel culture” în universități limitează output-ul științific grație apariției auto-cenzurii.
Cu ocazia alegerilor, o ”marotă” controversată poate facilita distragerea electoratului de la problemele centrale ale societății la certuri interminabile dar neproductive. În mod interesant, economia este un subiect relativ marginal al războaielor culturale, dincolo de unele aspecte declarative. Între dorința de a limita libertățile ”celorlalți” și preferința pentru identitatea tribală în dauna celor comune și pluraliste, există riscul ca diviziunile dintre noi să crească fără a lăsa ceva productiv în urmă. Pentru unii lideri politici, alinierea cu un anumit trib ideologic e o decizie câștigătoare din punct de vedere electoral, motiv pentru care acutizarea conflictelor culturale înainte de alegeri se poate observa în tot mai multe țări.
Noile conflicte culturale atacă una din principiile-cheie ale democrației occidentale. Revoluția Franceză (eveniment istoric care a inclus, de altfel, un război cultural extrem) a contribuit la generalizarea ideii că o crimă fără victime nu ar trebui, de regulă, pedepsită. Delictele de ordin moral nu au mai aglomerat tribunalele și nu au mai umplut spațiul public cu reproșuri și acuze. Din nefericire, acutizarea răfuielilor ideologice riscă să ducă din nou la marginalizarea sau pedepsirea celor care își să se îndepărteze de valorile „tribului”. Fără actualizarea continuă a societății și fără compromisuri utilitariste centrate pe maximizarea libertății tuturor, e greu de crezut că putem vorbi de sustenabilitatea pe termen lung a democrației.
Referințe 1 newyorker.com 2 ifstudies.org. 3 Un exemplu bun, în context academic
