Hai să vorbim despre capitalul uman

De Robert Santa, pe 30 martie 2023

Rethink România și-a asumat ca misiune transformarea României, alegând ca domenii prioritare demografia, educația și mentalitatea. Motivul e destul de simplu: cele trei domenii influențează capitalul uman. Acesta, la rândul său, influențează modul în care România va arăta în deceniile următoare.

Capitalul uman reprezintă cumulul de cunoștințe, obiceiuri, atitudini față de societate sau mediu, creativitatea, dar și alte calități sociale și personale. De capitalul uman al românilor depinde modul în care vom răspunde crizelor fundamentale cu care ne confruntăm.

În opinia Rethink, există patru crize fundamentale cu care se confruntă România, dar și Uniunea Europeană în ansamblul său. Aceste crize sau rezolvarea lor țin de capitalul uman sunt:

  • Criza demografică
  • Criza competitivității
  • Criza climatică
  • Criza autonomiei strategice

Astfel, Europa se confruntă simultan cu îmbătrânirea populației, cu un decalaj economic în creștere față de SUA și alte economii dezvoltate, cu o climă care se încălzește mai repede decât media planetară, cu o dependență problematică de state și puteri adesea ostile. Fiecare din aceste crize afectează România atât în calitate de componentă a construcției europene, cât și în moduri care reflectă situația socio-demografică internă.

Acestor crize li se adaugă șocuri punctuale, precum pandemia Covid-19 sau războiul din Ucraina. Acestea tind să agraveze multe din crizele perene. De exemplu, pe fondul lipsei de autonomie strategică, apar penurii de medicamente esențiale, iar pe fondul creșterii prețului la energie, capacitatea altor state de a atrage industrii-cheie reflectă lipsa de competitivitate a unor ramuri ale industriei.

Ce se face?

În cazul României, problemele de capital uman sunt deja cunoscute. Sunt semnalate de angajatori, care se confruntă cu lipsa de candidați calificați. Sunt semnalate de societatea civilă, care a punctat în repetate rânduri problema inechității, a lipsei de șanse a copiilor din mediul rural, a analfabetismului funcțional etc. Afilierea României la sistemul statistic european și participarea la exerciții comparative internaționale precum testele PISA au pus situația României în context comparativ: au subliniat diferența dintre țara noastră și alte state într-un mod din ce în ce mai greu de ignorat.

Mai multe organizații din societatea civilă, dar și autoritățile publice au lansat programe de combatere a problemelor sistemice din educație. Tot mai multe programe au abordat cauzele sistemice ale lipsei de performanță a sistemului educațional, netratând doar simptomele. De exemplu, Asociația pentru Valori în Educație (AVE) s-a centrat pe creșterea calității managementului din educație, o abordare care tinde să creeze cercuri virtuoase ale schimbării la nivelul școlilor. OvidiuRo a lansat un program de vouchere pentru accesul la grădiniță care a devenit ulterior politică publică. Această abordare este importantă, pe fondul dovezilor că educația timpurie are un efect deosebit de important asupra dezvoltării viitoare a copiilor.

Scalarea exemplelor de bună practică este însă cel puțin parțial dependentă de mindset-ul existent la nivelul sistemului de educație, de însușirea unor valori care permit creșterea nivelului mediu de calificare al populației. Din nou, avem o problemă de capital uman.

Nevoia de soluții sistemice

Situația din educație nu este izolată de situația socială și economică. Astfel, e greu de crezut că fără soluții sistemice care abordează simultan aspectele economice și sociale ale problemelor din învățământ se poate ajunge la o ameliorare a situației capitalului uman din România. Conform Eurostat, ponderea persoanelor aflate în risc de sărăcie și excluziune socială este mai mare în rândul copiilor decât în rândul adulților. Totodată, ponderea copiilor aflați în risc de sărăcie plasează România pe prima poziție în Uniunea Europeană.

Conform Eurostat, nivelul dr sărăcie și marginalizare socială din rândul copiilor este cel mai ridicat din Uniunea Europeană, contribuind la perpetuarea inter-generațională a problemelor de capital uman

Ce înseamnă asta? În primul rând că există șanse mici ca o ameliorare inter-generațională a situației capitalului uman să se producă de la sine. Această ameliorare s-a produs în trecut în diverse societăți cu creștere economică rapidă, dar este dependentă de un transfer al resurselor private spre educație. În al doilea rând, există șanse mari ca problemele de capital uman ale României să persiste mai mult decât ne-am fi dorit și să pună obstacole în calea dezvoltării unei economii tehnologizate, dar și în calea reducerii inechității. Acest din urmă cerc vicios ar putea să ne urmărească până după jumătatea secolului.

RO-miturile legate de capitalul uman

Pentru a corecta problemele de formare a capitalului uman, e nevoie de construirea unor consensuri cu premise realiste. Din nefericire, există o mulțime de RO-mituri legate de rolul capitalului uman în asigurarea dezvoltării economice și sociale. Un prim RO-mit ar fi legat chiar de importanța capitalului uman în sine. Deși există mișcări pro-dezvoltare în România, acestea pun de multe ori accentul pe problema infrastructurii, a legislației sau a politicii fiscale. „Moldova vrea autostradă” e mult mai proeminent, ca slogan, decât orice fel de „Moldova vrea eliminarea abandonului școlar”. De facto, există un mindset care prioritizează dezvoltarea infrastructurii în dauna capitalului uman. Evident, ambele sectoare sunt sub-finanțate și reprezintă decalaje între România și restul Europei, dar în timp ce imaginația colectivă vede un rol clar pentru dezvoltarea infrastructurii în viitorul nostru economic, sprijinul pentru educație este mai mult discursiv și parțial redus la o elită de intelectuali. Din nefericire, există exemple clare (de ex. Sudul Italiei sau al Spaniei) care arată că situația capitalului uman poate limita impactul pozitiv al oricărui val de investiții în infrastructură.

Există și alte Ro-mituri. De exepmplu, se pune mult accent pe impactul brain drain-ului în scăderea capitalului uman, deși românii cu studii universitare sunt sub-reprezentați în procesul de emigrație. Între 2009 și 2019, s-a făcut o veritabilă rocadă: ponderea persoanelor cu studii superioare rămase în România a crescut mai repede decât a celor cu studii superioare din diaspora românească din spațiul european.  Ce ne spune asta? Între altele, că emigrația nu a agravat neapărat profilul educațional al populației. Problemele României în materie de capital uman există independent de emigrația din ultimii 30 de ani.

Un nou mindset care permite adaptarea continuă

Programele educaționale remediale care țintesc o singură competență sau un set minim de competențe pot ameliora o situație punctuală, dar nu au capacitatea de a schimba tendințele pe termen lung în formarea capitalului uman. Viteza schimbărilor tehnologice și a nevoilor de formare impune o nouă orientare spre educație, pentru toate vârstele. Un absolvent de studii universitare din 2020 se va pensiona, la 65 de ani, în 2062. Viața profesională va fi fost marcată de apariția și generalizarea utilizării internetului, a telefoanelor mobile, a diverselor programe digitale și de răspândirea platformelor „AI” de tipul ChatGPT. Nivelul de transformare necesită numeroase adaptări, mai ales în carierele care folosesc ultima generație de tehnologie. După un punct, decizia de a adopta și integra tehnologia în activitatea profesională sau viața personală este una individuală, iar competențele de utilizare în sine sunt doar o parte a poveștii. Capacitatea de adaptare la noi contexte este la fel de importantă.

De exemplu, generații întregi de oameni care se obișnuiseră să distingă propaganda ceaușistă de realitate cad cu ușurință capcanei reprezentate de fake news din mediul online. Competențele de bază (i.e. capacitatea de utilizare) nu sunt neapărat urmate de o aprofundare comprehensivă, de o înțelegere profundă. Chiar mai puțini oameni acționează în baza informațiilor utile la care au acces. De exemplu, ca societate, știm că zahărul este dăunător, deși informația despre problemele puse de zahăr sunt relativ recente. Desigur, multe persoane nu acționează în baza acestei informații, dar numărul celor care ar considera că zahărul este o mâncare sănătoasă este deosebit de mic.

Consensurile sunt construite sau deconstruite independent de orice realitate obiectivă. De exemplu, sprijinul pentru apartenența la Uniunea Europeană, opinia față de vaccinuri etc. pot evolua în funcție de diverse tendințe din opinia publică, indiferent de ce spune orice test clinic sau raport de politică publică.

Orizonturi previzibile

Pe termen lung, situația capitalului uman se va complica pe mai multe paliere. Pe de o parte, urmează pensionarea generațiilor numeroase născute la finalul anilor 60 și începutul anilor 70. În acel moment, scad șansele ca o creștere a ratei de ocupare să poată împiedica o scădere reală a mărimii forței de muncă. În afara cazului în care tehnologia poate compensa în mod adecvat scăderea numărului de persoane de vârstă activă (un aspect greu de anticipat pe termen lung), economia va avea nevoie de o creștere a numărului de muncitori străini. Din nefericire, și potențialul de recrutare de talent internațional este afectat de tendințele demografice globale. Aproape toate statele cu sisteme educaționale calitative se confruntă sau se vor confrunta cu scăderea numărului de persoane de vârstă activă. Totodată, țările cu cele mai mari salarii se vor confrunta cu penurii tot mai grave de forță de muncă. Statele Unite, mai ales, nu au un sistem de imigrație orientat spre selecția persoanelor înalt calificate. Dacă ar adopta un astfel de sistem (discutat, la nivel principial, inclusiv de administratia Trump), ar distorsiona puternic piața globală a talentului și fluxurile migratorii trans-frontaliere. Salariile nominale din SUA sunt mai ridicate decât în cea mai mare parte a Europei, pe fondul unei vizibilități pronunțate a culturii americane și a utilizării limbii engleze.

În acest context, o dezbatere profundă despre capitalul uman este necesară în societatea românească. Formarea, în sensul său larg, nu ține exclusiv de politicile publice, ci depinde de relația dintre individ și procesul de învățare. Până acum, nicio reformă nu a generat o schimbare sustenabilă a modului în care se formează capitalul uman în România, iar demografia socio-culturală pe termen lung a României se setează în prezent.

Referințe
1 https://ec.europa.eu/
2 https://trumpwhitehouse.archives.gov 
Subiecte asemănătoare:
Articole » Hai să vorbim despre capitalul uman