Cum va arăta, demografic, România în 2050?

De Rethink, pe 13 aprilie 2023

În spațiul public din România există câteva teme care domină dezbaterea despre viitorul demografic. Una este scăderea populației. Se repetă ideea unei Românii de 16 sau doar 15 milioane la orizontul anului 2050. Altă temă este cea a emigrației și a relației cu diaspora în sens mai larg. Emigrația a schimbat atât demografia regională, cât și structura forței de muncă și chiar dacă ritmul acesteia pare să fi scăzut în ultimii ani, există în continuare percepția că aceasta va contribui la un declin economic și social și chiar la o transformare culturală cauzată de plecarea persoanelor dinamice și cu spirit antreprenorial.

Dar transformarea demografică a României înseamnă mult mai mult. Pe de o parte, implică o transformare a compoziției populației. Structura pe vârste se va schimba, la fel cum se va schimba cel mai probabil compoziția etnică și religioasă. Nu în ultimul rând, echilibrul dintre regiuni va suferi modificări de substanță, în moduri care nu sunt încă pe deplin clare.

Numărul total al populației și structura pe vârste

Aici, situația e destul de clară, cel puțin dacă vorbim de prognoze simple și de tendința generală. Într-un scenariu în care migrația se stabilizează la 0, numărul locuitorilor va scădea până în anul 2050 cu puțin peste 2 milioane de persoane. Numărul exact este greu de prezis, chiar și în scenariul neutru din punct de vedere al migrației, deoarece nu se poate prezice evoluția natalității sau a speranței de viață. România nu a înregistrat o convergență cu speranța medie de viață la nivelul Uniunii Europene, în 2019 existând o diferență de 5,7 ani. Speranța de viață în UE era de 81,3, cea românească de 75,6. Dacă între 2010 și 2019 diferența se redusese puțin, pandemia a mărit-o din nou. În 2021, speranța de viață din România scăzuse la doar 72,8 ani, față de media UE de 80,1. Chiar dacă o oarecare convergență este de așteptat dacă vor continua tendințele economice recente, exemplul SUA (unde evoluția economiei și cea a speranței de viață s-au decuplat) ne arată că nu există o corelație absolută între dezvoltarea macroeconomică și speranța de viață. Similar, fertilitatea populației poate înregistra fluctuații destul de bruște. Declinuri rapide ale ratei fertilității totale au fost observate recent în țări și teritorii diverse precum Finlanda, Scoția, Lituania, Turcia, Rusia, Argentina etc. Demografia nu este străină unor evoluții bruște.

Dar, între timp, ne putem axa pe scenariul mediu. Eurostat vede 16,4 milioane de locuitori în 2050, deci un regres la populația de la începutul anilor 1950. Este un scenariu relativ realist, dacă pornim de la o populație de 19 milioane la finalul anului 2022. Totuși, există riscul construirii chiar și acestui scenariu pe unele premise optimiste. În mod notabil, Rethink consideră că numărul nașterilor din România este supra-estimat.

O cvasi-certitudine este creșterea vârstei medii a populației. Generația numeroasă a persoanelor născute în anii de după 1967 va contribui la creșterea vârstei medii a populației și la un raport nefavorabil între numărul de pensionari și cel al persoanelor active. Eurostat estimează o vârstă medie de peste 49 de ani în 2050, deși – din nou – există o mulțime de factori care pot duce la creșterea sau scăderea ei.

Cert este că, în afara cazului în care evoluțiile biotehnologice sau variații drastice ale indicatorilor demografici naturali se produc, o Românie cu imigrație moderată va avea mai puțini locuitori și o populație considerabil mai bătrână în 2050.

Imigrația și compoziția etnică

Discuția de mai sus ignoră migrația ca factor important. O transformare inedită, mai ales din cauza lipsei de precedent recent (dar cu precedente înainte de Primul Război Mondial), este creșterea ritmului imigrației externe. O mare parte a acesteia este gândită pentru a acoperi – temporar – penuria de forță de muncă. Dar, din experiența altor state europene, este puțin probabil ca aceasta să rămână strict temporară pe termen lung.

Deși imigrația externă a devenit tot mai vizibilă, mulți români continuă să se gândească la migrație ca factor contribuitor la scăderea populației. Evident, o balanță negativă a migrației propriilor cetățeni este comună majorității țărilor europene. Dar migrația în masă asociată ultimilor 30 de ani este puțin probabil să continue dacă se mențin actualele tendințe economice. Majoritatea statelor UE din Europa Centrală și de Est au înregistrat o inversare parțială de tendință. Și România e probabil să aibă o balanță migratorie pozitivă în viitor, numărul străinilor care se stabilesc în țara noastră depășindu-l treptat pe cel al rezidenților care pleacă. Deși vorbim de o prognoză ușor speculativă, această evoluție s-a observat în toate țările europene care au atins un anumit prag de dezvoltare, chiar și cele care nu au avut o convergență completă cu media europeană a veniturilor (de exemplu Grecia, Portugalia, Cehia etc.).

Evident, imigrația non-europeană a atras și o serie de dezbateri politice. În ultimii ani, forțele de extremă dreaptă din Europa au lansat teoria „înlocuirii” intenționate a populațiilor native din Europa cu imigranți. Denumită „Marea înlocuire” sau „Grand replacement”, aceasta insinuează existența unui plan orchestrat de schimbare a compoziției etnice a populației cu ajutorul imigrației în masă. Evident, această teorie nu are nicio rădăcină în realitate. Nu există nicio strategie orchestrată cu acest obiectiv. Pe de altă parte, există situații în care compoziția demografică a populației anumitor state europene s-a schimbat cu viteză. De exemplu, în Londra, sub 25% dintre elevii din sistemul școlari sunt albi de origine britanică, populația istoric dominantă în oraș. Această schimbare este influențată de mulți factori, parțial de emigrarea unui mare număr de albi britanici în regiunile vecine Londrei, unde reprezintă în continuare marea majoritate a populației.

În țările cu populație deja aflată în declin, imigrația poate produce schimbări relativ rapide ale compoziției etnice în marii poli de dezvoltare. Acest lucru face imperative eforturile de integrare, mai ales în cazul copiilor care învață în școli în care există foarte puțini elevi cu rădăcini locale. Transmiterea eficientă a valorilor societății-gazdă și formarea de punți devine imperativă, limitarea segregării având potențialul de a facilita un cerc vicios al integrării prin contact.

Schimbările demografice aduse de migrație tind să aducă și alte subiecte pe agenda publică. De exemplu, există o asimetrie între atitudinea statului față de minoritățile „băștinașe” și cele imigrante. De exemplu, în România, minoritățile tradiționale (de ex. romi, sârbi, evrei, turci, tătari, armeni etc.) beneficiază de reprezentare în Camera Deputaților. Minoritățile de origine imigrantă nu au, de regulă, acest drept. Evident, există situații mixte: comunitatea turcă, de exemplu, include atât persoane care au origini multi-generaționale pe teritoriul României, cât și imigranți recenți. Aceștia din urmă pot vota pentru un reprezentant al minorității turce la alegerile parlamentare, dacă au obținut cetățenia română.

O altă discuție complexă este integrarea economică, respectiv cea socio-culturală. În ciuda percepției generale, nu există o corelație absolută între numărul de ani petrecuți pe teritoriul unei țări și nivelul de integrare. În general, în Europa, distanța culturală față de țara-gazdă pare să aibă un rol important în a influența viteza integrării. De exemplu, există comunități în care endogamia (căsătoriile în interiorul comunității) se perpetuează multi-generațional, dar și altele în care nivelul de exogamie crește de la o generație la alta.

Distribuția regională a populației

Ai auzit cumva de ideea că digitalizarea anumitor activități, munca remote și apariția unor forme online de entertainment vor facilita mutarea unei părți a populației la sate, în regiuni cu locuințe ieftine sau cu peisaje pitorești? Momentan, nu pare să aibă multe rădăcini. În multe țări, s-a observat că, pe măsură ce populația îmbătrânește și scade, aceasta se concentrează înăuntrul, dar mai ales în proximitatea marilor orașe. În Spania, de exemplu, se observă un contrast puternic între scăderea populației în multe zone din interiorul țării și creșterea rapidă a populației din proximitatea Madridului.  Fuenlabrada, oraș din proximitatea Madridului, avea o populație de doar 7.000 de locuitori în 1970. Aceasta urcase la 200.000 în doar 40 de ani. Multe din suburbiile madrilene sunt orașe în toată regula, cu mari cartiere de blocuri, servicii publice complexe și activități economice proprii. Împreună, suburbiile Madridului au peste 3.000.000 de locuitori, mai mult decât întreaga regiune Castilia și Leon, care se întinde pe 90.000 de km2.

Și în România se observă un fenomen similar, mai ales în partea sudică a țării. Populația crește cu viteză în București și Ilfov, dar este în declin pronunțat în majoritatea celorlalte județe. Ilfovul, care grupează marea majoritate a suburbiile bucureștene, a trecut de 500.000 de locuitori și a devenit unul din cele mai populate județe din România. Popești Leordeni, cu o populație totală de peste 53.000 de locuitori, este mai mare decât multe reședine de județ și cel mai mare oraș din România care nu are statutul formal de municipiu. Chiajna, cu o populație de 43.500 de locuitori, este nominal o comună, dar este de asemenea una din cele mai mari 50 de localități din România. Voluntari și Bragadiru au de asemenea peste 40.000 de locuitori. Vorbim de populații comparabile cu ale unor reședințe de județ din regiune, precum Slobozia sau Alexandria.

Harta 1 – Variatia populatiei europene, pe plan regional, intre ultimele doua recensaminte (2011 si 2021/22). Sursa: Eurostat

Clivajul Nord/Sud poate fi observat cu ușurință și pe o hartă a evoluțiilor demografice surprinse în recentul sumar al recensămintelor europene.

Dar diaspora?

Cel mai probabil, o mare parte a diasporei deja plecate se va „pierde” prin integrare în țara de rezidență. Distanța culturală mică dintre români și alți europeni facilitează căsătoriile mixtă, iar școlarizarea copiilor în țările-gazdă contribuie la aculturație. Chiar dacă diferențele de dezvoltare economică dintre România și cele șapte țări care găzduiesc majoritatea diasporei europene (actualmente Italia, Germania, Marea Britanie, Spania, Franța, Austria și Belgia) scad, cei care sunt plecați de mult timp, au format familii sau au cariere bine ancorate. Pentru mulți, rețeaua personală de sprijin nu conține persoane actualmente rezidente în România. Istoric vorbind, repatrierea în masă a unor diaspore a rămas un fenomen rar în context european. Italienii au emigrat în număr mare în Germania, Franța, Belgia sau Elveția după (uneori chiar înainte de) al doilea război mondial. Diasporele italiene nu au dispărut după convergența dintre economia italiană și cea a statelor situate mai la nord, convergență aproape completă în anii 80-90. Totuși, în anumite contexte pare să fie posibilă o repatriere parțială a unor diaspore. Polonezii din Marea Britanie s-au repatriat în număr mare după referendumul Brexit din 2016.  Chiar și așa, cei repatriați reprezintă o minoritate a populației totale, iar un fenomen de asemenea amploare nu a fost înregistrat în alte diaspore poloneze majore (de ex. din Germania, Olanda sau statele scandinave).

Se vor repatria românii? Cel mai probabil, majoritatea diasporei va rămâne în țările spre care au emigrat. Totuși, dacă va continua evoluția pozitivă a economiei românești, o pondere deloc neglijabilă s-ar putea întoarce, mai ales din statele care se confruntă cu probleme economice. De altfel, este documentată plecarea unei părți a românilor stabiliți în state precum Spania sau Portugalia. Din nefericire, nu e clar dacă această remigrare ia calea României sau doar a unor țări mai dezvoltate din comunitatea europeană.

Religie, cultură, valori

Evoluția culturală a României, a atitudinilor și a mentalității populației este greu de prezis. În unele state europene, ponderea mare a imigranților în rândul tinerilor a facilitat o reașezare a hărții confesionale sau a valorilor dominante. Dar, ca regulă generală, a existat o tendință spre secularizare și liberalism în rândul tinerilor din marea majoritate a Europei. Un studiu al Universității Saint Mary din Twikenham arată că tinerii fără religie sunt majoritari în multe state europene. În Europa Centrală și de Est, ponderea tinerilor fără religie variază foarte mult, de la 17% (în Polonia) la 91% (în Cehia). În România, nivelul de religiozitate este semnificativ mai ridicat decât media europeană, dar evoluția religiozității și a valorilor este greu de prezis, fiind dependentă de factori care nu pot fi ușor incluși într-o prognoză statistică.

Există și excepții la tendința globală spre secularizare, deși acestea sunt mai degrabă rare. De exemplu, populațiile de evrei din SUA și Israel au tendința de a deveni mai religioase ca urmare a diferenței substanțiale a natalității între persoanele seculare și cele din comunitățile ortodoxă și ultra-ortodoxă.

Imigrația de origine non-europeană va modifica, cel mai probabil, compoziția religioasă generală a populației. Țările din care provine imigrația pentru muncă au religii diverse, care includ Islamul sau Hinduismul. Măsura în care migrația temporară se va transforma în imigrație permanentă și compoziția exactă a acesteia din urmă este însă greu de prezis în acest moment.

Prognoza Rethink și considerații pentru România

Ca Rethink, nu ne aventurăm să facem predicții exacte de cifre, sau scenarii, din motive foarte simple: Europa ultimilor ani ne-a arătat că demografia se poate schimba radical, peste noapte. În 1990, Spania era o țară complet lipsită de imigranți. Astăzi, cei peste 7 milioane de imigranți din Spania și descendenții lor direcți sunt mai numeroși decât întreaga populație a Bulgariei, Irlandei sau Slovaciei. În 2010, „instalatorul polonez” era un stereotip comun. Astăzi, Polonia găzduiește peste un milion de muncitori străini și a atras înapoi o parte a diasporei din Marea Britanie.

Și viitorul demografic al României depinde de mulți factori, dar mai ales de evoluția economică și culturală. Lipsa unor crize și continuarea convergenței cu media UE vor facilita evitarea celor mai sumbre prognoze demografice.

Pe scurt, pornind de la evoluțiile dominante în țările similare economic și social din Europa, ținând cont de contextul economic și social recent din România, dar și de tendințele globale pe care le-am observat anticipăm următoarele:

  • Populația României va scădea, dar probabil nu la cifrele mai alarmiste vehiculate de 15-16 milioane
  • Îmbătrânirea populației va duce la o creștere a provocărilor fiscale, dar și a influenței electoratului vârstnic
  • Imigrația externă va compensa parțial declinul demografic intern și va duce la o diversificare a populației
  • Integrarea imigranților din străinătate depinde în bună măsură de reacția statului și de politici adecvate de integrare
  • Diversitatea socială, etnică, religioasă și de valori a populației României va crește
  • În aceste condiții, România are nevoie de un proiect civic asumat la nivelul societății

Multe dimensiuni ale transformării demografice pe care urmează să le sufere România sunt deja „scrise”. Factorul de care vorbim prea puțin este transformarea rapidă a României într-o destinație pentru imigranții internaționali. În aproape toate statele europene care au lansat programe de muncă temporară, acestea au facilitat apariția unui nivel considerabil de migrațiune internațională. E puțin probabil ca România să fie o excepție. Și, pentru a ne asigura că spațiul public nu evoluează într-un ritm pentru ”nativi” și în altul pentru noua populație de origine străină, e timpul să avem o dezbatere națională reală pe tema integrării.

Referințe
1 Conform datelor Eurostat
2 Conform datelor Eurostat
3 Conform datelor ONS
4 Articol accesat online la https://www.researchgate.net
5 https://www.stmarys.ac.uk
Subiecte asemănătoare:
Articole » Cum va arăta, demografic, România în 2050?