Pentru milioane de români, posibilitatea de a își exprima liber opiniile în spațiul public a reprezentat o schimbare radicală, născută într-un tumult în decembrie 1989. Pentru copiii și tinerii care s-au format după 1990, reprezintă o normalitate și o stare naturală. Revoluția nu a înlăturat doar cenzura directă, ci și autocenzura. Oamenii se cenzurau anticipând consecințele negative sau șansele mici de a aduce opinii critice în spațiul public.
Teoretic, libertatea cuvântului este una din principalele avantaje ale democrației. De exemplu, permite criticarea ideilor, punctelor de vedere și abordărilor învechite, oferind totodată șansa la o auto-actualizare a societății în ansamblul său. Antreprenoriatul, inovarea, inițiativele sociale de tot felul înfloresc în acest context. Democrațiile tradiționale precum SUA nu reușesc să ducă la bun sfârșit proiecte de infrastructură majoră cu viteza cu care o fac unele regimuri autoritare, dar inovarea omniprezentă în societate compensează pe deplin orice carențe cauzate de transparență sau pluralism.
Creșterea intoleranței față de opinii diferite
Există dovezi că în ultimii ani tot mai multe opinii sunt „cenzurate” de facto ca urmare a reacțiilor negative ale utilizatorilor social media. În Statele Unite, un fenomen răspândit al ultimelor decenii a fost creșterea polarizării politice, dialogul între diverse „tabere” politice devenind tot mai orientat spre păstrarea ortodoxiei ideologice interne, nu spre crearea de punți. De multe ori, opiniile exprimate în spațiul public online ajung să fie atacate, unele persoane pierzându-și chiar locul de muncă sau suferind de pe urma marginalizării sociale în cazul în care se abat de la linia ideologică dominantă în comunitate sau în propriul cerc social. Pe fondul apariției unor costuri personale foarte serioase pentru exprimarea anumitor opinii, tot mai mulți americani se auto-cenzurează. Conform unui studiu al Universității Washington din St. Louis, 40% dintre americani se auto-cenzurează în mod curent. Alt studiu, al think tank-ului libertarian american Cato, indică o pondere de 62% a americanilor care își cenzurează punctele de vedere politice. Același studiu arăta că mulți americani erau de acord cu concedierea celor care donează bani pentru o tabără politică neagreată.
Efectul social media
Media socială contribuie la polarizarea ideologică ca urmare a algoritmilor folosiți și a posibilității de filtrare a informațiilor. Facebook oferă informații din „registrul” deja asumat de fiecare utilizator. Simultan, pe Twitter, utilizatorii decid ce surse de informație urmăresc, având acces preponderent la opiniile exprimate pe acestea. Cu mici excepții, există o tendință naturală de a urmări utilizatori sau canale care confirmă opinii pre-existente, nu a celor care critică și duc la „muncă” mentală. Utilizarea surselor de informare pentru a explora și a învăța, deschis, fără bias-uri pre-existente, este inhibată de funcția de filtru pe care o oferă social media sau website-urile. Chiar și în lipsa algoritmilor, oamenii au capacitatea de a alege ce website-uri accesează. Informațiile sunt în bună parte filtrate de emoții, fiind de cele mai multe ori tratate ca inerent reale, și nu ca un produs failibil al experiențelor trecute și al informațiilor anterioare.
Trigger warnings
O formă extremă și periculoasă de cenzură a apărut în marile universități americane. Unii studenți insistă ca informațiile să fie conforme cu propriile orientări ideologice, argumentând că anumite conținuturi din cursuri îi pot afecta emoțional. De exemplu, consideră că informația legată de subiecte sensibile precum sclavia poate duce la o experiență neplăcută în aule pentru urmașii victimelor sclaviei sau pentru persoanele care sunt marcate de ororile unei instituții care a dus la secole de suferință umană. Această tendință spre o nouă sensibilitate vine pe fondul comodificării universității americane: studenții plătesc sume tot mai mari pentru a beneficia de o educație universitară. În calitate de „clienți”, au așteptări legate de experiența educațională, de multe ori centrate pe crearea unui mediu plăcut și incluziv de studii.
Deși această linie de gândire are o premisă lăudabilă (crearea unui spațiu „sigur” pentru învățare), impactul de facto este problematic. Nu există o definiție universal acceptată a ceea ce poate afecta sau nu emoțional studenții. Mai mult, au existat cazuri în care grupuri de studenți au insistat pe limitarea de evenimente/discursuri/prelegeri de pe campus cu totul, limitând șansa altora de a le accesa. Victimizarea a ajuns de multe ori o condiție suficientă pentru limitarea dezbaterilor. Acest lucru a contribuit la alianțe ideologice cel puțin neobișnuite, între grupuri ideologic diferite cu agende contextual similare.
Efectul negativ al tribalizării
În mod ironic, abordările conflictuale ale discuțiilor ideologice din social media provin din dorința de a îl face pe „celălalt” să își schimbe opinia. Evident, pozițiile radicale sau tonurile agresive tind doar să ducă la o reacție de respingere și de identificare mai puternică cu propria tabără ideologică. De aici și fenomenul de polarizare politică: centrul spațiului public, zona în care opiniile concurează constructiv, a început să dispară și să fie înlocuită de „scuaruri” mai mici dedicate fiecărei tabere. Social media a permis utilizatorilor să își reconfirme propriile păreri în loc de a se supune stresului de a le vedea criticate și contestate. Noile scuaruri din spațiul public au mai degrabă rolul de a „executa” preventiv opiniile potrivnice, de a asigura victimizarea (uneori împotriva opiniilor anticipate ale celeilalte „tabere”) și de a întări sentimentul de apartenență la grup. O formă de manifestare interesantă a tentativelor de cenzură este clamarea amenințării iminente ale unei cenzuri impuse de grupurile ideologice adverse. „Eu vreau să taci” a devenit, aproape teatral, „eu mă lupt ca tu să nu mă faci să tac”.
Lecții pentru România
România a devenit deja o gazdă a acestor conflicte ideologice. Campania de vaccinare care a urmat pandemiei de Covid-19 a fost un bun exemplu al acestei polarizări. Au apărut două fluxuri de informații concurente legate de vaccinuri: unul axat pe rolul lor în combaterea pandemiei, altul pe presupusele lor efecte adverse. Ambele tabere au folosit informația obiectivă existentă, dar au speculat și interpretat semnificația acesteia în moduri diferite. De exemplu, procesul de documentare a efectelor secundare ale vaccinului anti-Covid a fost unul treptat, dezvoltarea acestuia fiind făcută într-un ritm accelerat. De fiecare dată când apăreau noi informații despre vreun posibil efect advers, tabăra pro-vaccin nota rigurozitatea și transparența procesului de cercetare medicală. Cea anti-vaccin insista că apariția de noi informații reflectă cenzura și opacitatea anterioară, reprezentând un argument în plus pentru a nu avea încredere în vaccinuri. Taberele au oferit valențe aproape religioase propriilor credințe. Faptul că tabăra pro-vaccin, de regulă mai deschisă în analizarea informațiilor științifice obiective, a introdus un discurs asupra științei bazat pe încredere/recunoaștere/reverență a dus la așteptări nerealiste, speculate ulterior de tabăra anti-vaccin.
Se poate spune că noile războaie culturale au prins rădăcini și în România, chiar dacă problema cenzurii și a auto-cenzurii este încă relativ limitată. Caricaturizări importate de multe ori din SUA contribuie la o exagerare a diferențelor ideologice dintre diverse segmente din societate. Există o temere reală în segmente destul de educate ale opiniei publice că realitățile americane se vor reproduce în România și că doar o atitudine dură față de non-conformii ideologici ar fi un antidot. Acest import de ideologie dar și de conflict ideologic sa acutizează pe măsura accesibilității tot mai mari a traducerilor ieftine de dezinformare din limba engleză.
Referințe https://source.wustl.edu/2020/08/free-speech-nearly-half-of-americans-self-censor-study-finds/ https://www.cato.org/survey-reports/poll-62-americans-say-they-have-political-views-theyre-afraid-share
