Două știri ne-au atras atenția la „Rethink” în ultimele săptămâni ale anului 2023. Prima, vizibilă în spațiul public, a fost legată de rezultatele testelor PISA. România a stagnat, rămânând într-o poziție nefericită: penultimul stat din Uniunea Europeană, părți mari ale populației care nu au competențe de literație și de numerație de bază. Totuși, rezultatele României au contrastat cu cele din multe alte țări: media rezultatelor PISA a plonjat față de 2018 la nivel global. Pandemia a contat, dar o tendință de declin a fost prezentă deja în anumite state. Inclusiv țări considerate anterior modele de bună practică au cunoscut un declin abrupt.
Simultan, s-a observat o înrăutățire a declinului natalității și fertilității, cifrele pentru luna septembrie 2023 fiind catastrofale pentru multe țări europene. Îmbătrânirea populației accelerează și fenomenul nu mai este unul restrâns la Europa și la tigrii asiatici. Combinația celor două tendințe are implicații problematice pentru viitorul economiilor și societăților occidentale.
Dar criza demografică pare să devină una globală, populația Terrei fiind pe punctul de a intra în declin în ansamblul său. Este deja aproape cert că, în cel mult 3-4 ani, rata totală a fertilității va scădea sub punctul la care se asigură înlocuirea inter-generațională a populației. Scăderea nu va surveni imediat. Încă există efecte-ecou, dar și o creștere a speranței de viață. Dar, atunci când va surveni, poate lua forma unui veritabil tsunami. Vedem acest lucru în cazul Japoniei, unde populația încă înregistra o creștere naturală în 2006, doar pentru a înregistra o scădere naturală de aproape 2,8 milioane de persoane în ultimii 5 ani. Sau în cazul Poloniei, care a trecut de la peste 700.000 de nașteri la începutul anilor ‘80 la circa 300.000 în zilele noastre. În Italia, numărul nașterilor în rândul cetățenilor italieni este la 1/3 din nivelul celui din anii 60. Dacă rata fertilității ar urca la 2,1 în următorii 5 ani (lucru extrem de puțin probabil), Italia nu ar reuși să își stabilizeze populația la mai mult de 35 de milioane de persoane, față de 59 de milioane în prezent. Dar situația din toate aceste state este aproape ideală față de cea din zone precum Coreea de Sud sau de provinciile nord-estime din China. Aici vorbim de traiectorii demografice care implică scăderi de peste 80% a populației până la final de secol, precum și vârste medii de peste 60 de ani (chiar și la actuala speranță de viață).
Dar mult înainte de a remarca scăderea dramatică a populației generale, se observă o scădere pronunțată a mărimii populației de vârstă activă. Multe state europene și asiatice vor înregistra două pensionări la fiecare nouă intrare pe piața muncii, până cel târziu în anul 2040. România se va afla în această situație începând cu 2032, ca urmare a pensionării în masă a „decrețeilor”. Multe țări au politici fiscale orientate spre sprijinirea sistemelor de pensii cu ajutorul taxelor impuse salariaților și companiilor. Vârsta medie a electoratului este chiar mai ridicată decât cea a populației generale (minorii nevotând), lucru care face foarte dificilă schimbarea destinației cheltuielilor publice. E drept, unele țări beneficiază de contexte particulare potențial favorabile. În România, de exemplu, rata mare de emigrare a generației numeroase a „decretului” va rezulta în plata parțială de pensii pentru aceasta din bugetele de asigurări sociale ale unor state vest-europene. Dar, dincolo de particularitățile locale, tendința generală este problematică: Europa, Asia de Est și Sud-Est, aproape toate țările americane se confruntă cu o îmbătrânire rapidă și o scădere a populației pe termen mediu. Iar cifrele provizorii pentru anul 2023 ne indică o criză care se adâncește.
O problemă nu vine niciodată singură: o criză în educație?
Sistemele de educație nu au evoluat neapărat în ton cu situația demografică. Unele state au profitat de scăderea numărului de elevi în timpul tranziției demografice pentru a crește dramatic calitatea școlarizării. Este cazul Asiei de Est, care s-a remarcat prin rezultate spectaculoase la testele PISA ale OCDE. Simultan, țări europene precum Polonia sau Estonia au înregistrat progrese notabile.
Dar numărul sistemelor școlare care se confruntă cu o scădere a calității rezultatelor educaționale sau o inversare a progreselor înregistrate anterior este considerabil. În Europa observăm stagnarea din unele state sudice, dar și semnalele de alarmă privind rezultatele școlare apărute în țări precum Franța, Germania sau Suedia. Rezultatele testelor PISA 2022 ne arată că există o diferență majoră între rezultatele școlare ale elevilor de origine „nativă” și ale celor imigranți. Astfel de diferențe sunt deosebit de mari – atât în prima, cât și în a doua generație – în țări precum Franța, Germania, Olanda, Finlanda, Suedia, Danemarca sau Elveția. În multe, nici corecția statistică aplicată pentru limbă și nivel de venituri nu pare să ducă la o convergență completă.
Actualmente, formarea capitalului uman în Europa este afectată de trei fenomene legate: o problemă generală a scăderii demografice, o lipsă de selectivitate a sistemelor de imigrație și o scădere sau stagnare a rezultatelor școlare pe fondul schimbării compoziției demografice a populației de elevi. Rezultatul final este însă unul problematic pentru economie – apare un risc serios de cronicizare a decalajelor dintre nevoile economiei și competențele populației active.
Unele țări au reușit să evite aceste probleme prin sisteme de imigrație selective. În Singapore sau Canada, copiii imigranților au rezultate școlare mai bune sau comparabile dacă ne raportăm la populația generală. Dar e puțin probabil ca aceste sisteme hiper-selective de imigrație să nu se confrunte cu propriile probleme de recrutare în următoarele decenii.
Statele cu populații tinere au sisteme de educație foarte slabe
Imigrația a fost, până acum, un panaceu pentru țările care se confruntau cu nevoia de muncitori înalt calificați. Țări precum Singapore, Australia, Canada sau Noua Zeelandă au reușit să atragă persoane cu un nivel ridicat de educație. Acestea ocupau, în multe cazuri, poziții pentru care erau supra-calificați. În același timp, copiii lor aveau rezultate școlare excelente. Atât prima, cât și a doua generație aveau competențele necesare pentru a ocupa multe din pozițiile deschise pe piața muncii sau de a se lansa în antreprenoriat.
Dacă ne uităm la țările comune de origine ale imigranților care au facilitat acest boom al competențelor, observăm că, în perioada 1990-2020, erau supra-reprezentate persoane din Asia de Est și Sud-Est (China, Coreea, Vietnam, Filipine, comunitatea chineză din Malaiezia, Hong Kong). Spre finalul perioadei, a avut loc o creștere puternică a imigrației originare din Asia de Sud, mai ales India.
Asia de Est se remarcă prin sisteme de educație cu rezultate impresionante, iar India are un ecosistem de școli și de universități de calitate, orientat spre nevoile persoanelor avute și ale clasei de mijloc (aflate în creștere rapidă). Astăzi, Asia de Est nu mai este însă o sursă majoră pentru imigrația permanentă, pe fondul îmbătrânirii populației și al scăderii diferențelor de calitate a vieții. India încă are o populație tânără, însă rata fertilității a scăzut sub nivelul de 2,1 în majoritatea statelor și teritoriilor federale. Statele indiene cu cele mai bune sisteme de educație (precum Kerala, Tamil Nadu, Karnataka sau Andhra Pradesh) au o populație în curs de îmbătrânire rapidă, aidoma statului Punjab (supra-reprezentat ca punct de plecare al emigrației indiene).
Țările cu o dinamică demografică pozitivă sunt concentrate aproape exclusiv în Africa și în zonele sud-vestice sau centrale ale Asiei (Pakistan, Afghanistan, Uzbekistan, Irak, Yemen etc.). În marea majoritate a acestor țări, sistemele de educație sunt deosebit de slabe. Afghanistan, de exemplu, a interzis aproape în totalitate educația fetelor și femeilor.
Mai mult, dintr-o perspectivă europeană, există și problema diferențelor culturale notabile între Europa și o parte a statelor cu populații mari de tineri. Ambii factori fac dificilă teza că imigrația va compensa în mod adecvat pentru scăderea forței de muncă pe plan local. Cu atât mai mult cu cât există o ierarhie a preferințelor eventualilor emigranți înalt calificați. Una în care SUA ocupă primul loc, urmate de alte țări vorbitoare de engleză.
Contextul românesc
România se află într-o situație ingrată în privința accesului la capital uman. Capacitatea sa de a atrage imigranți înalt calificați este limitată, motiv pentru care va fi lovită deosebit de grav de o criză mondială a capitalului uman. De altfel, este încă expusă riscului de a deveni o „țintă” pentru recrutarea de persoane înalt calificate. Creșterea rapidă a populației de pensionari care se întrevede după 2030 oferă prea puțină flexibilitate în zona fiscală. Mai mult, tendința de convergență economică rapidă cu Europa de Vest este amenințată fix de această flexibilitate scăzută a spațiului fiscal. Statul, de exemplu, nu are posibilitatea de a contracta noi cheltuieli cu efect pro-creștere dacă are un deficit cronic.
Posibile soluții: tehnologie, educație pentru adulți și o nouă paradigmă a dependenței
La Rethink dorim să vorbim și despre soluții. După discuțiile de la Summit-ul din 2023, am identificat o serie de piloni pe care îi considerăm utili în ameliorarea impactului crizei capitalului uman. E vorba de tehnologie și de programele educaționale orientate spre nevoile economiei. Dar mai avem o propunere, de data aceasta orientată spre schimbările culturale.
Tehnologia. Un factor important în orice predicție este evoluția rapidă a tehnologiilor precum robotica sau inteligența artificială. Acestea au potențialul de a crește puternic productivitatea muncii și de a scădea cererea pentru angajați umani. Teoretic, acest lucru ar permite păstrarea actualului nivel de dezvoltare economică, chiar și cu mai puțini angajați. Dar există o serie de probleme. Actualmente, sistemele de impozitare nu acoperă adecvat munca roboților, iar introducerea de taxe speciale ar putea genera întârzieri în adoptarea tehnologiei. Componenta „cerere” din economia capitalistă este puternic orientată spre numărul consumatorilor umani și spre distribuția lor demografică. Totodată, în cazul statelor cu declin demografic accelerat, este greu de crezut că se poate vorbi de o evoluție suficient de rapidă a tehnologiei pentru a compensa pentru scăderea populației de vârstă activă.
Educația adulților. Învățarea pe tot parcursul vieții, gândită mai ales pentru adulți, a devenit un veritabil catehism al politicilor educaționale moderne din lumea occidentală. Tema este relevantă. De o bună integrare a adulților pe piața muncii va depinde tot mai mult accesul la angajați pentru diverse activități. De facto, însă, există în continuare o tendință de a ignora oportunitățile oferite de recalificarea profesională a persoanelor de vârstă mijlocie, chiar dacă acestea vin cu o serie de atu-uri importante: de exemplu, familiaritatea cu modul de funcționare al culturii organizaționale dintr-o companie.
Nouă paradigmă a dependenței. Această ultimă propunere pare să vină dintr-un registru fantasmagoric, dar în realitate e o simplă critică a unei abordări arbitrare. Populația dependentă (copiii și bătrânii) este tratată astăzi în baza unor convenții care s-au cristalizat la finalul secolului XIX. Când țări precum Germania au creat primele plase de asigurare socială, diversele scheme de ajutor sau pensii erau destinate bătrânilor, victimelor accidentelor de muncă sau altor adulți. Astăzi, atât copiii, cât și bătrânii beneficiază de servicii publice gratuite, dar transferurile bănești sunt orientate în mod covârșitor spre cei în vârstă. O pensie este mult mai mare decât o alocație, cu mici excepții. Cheltuielile copiilor, altele decât educație și sănătate, sunt aproape în totalitate responsabilitatea părinților. Această paradigmă face decizia de a avea un copil una costisitoare și pe cea de a nu îl avea una rațională economic (pensia poate fi cumulată cu economii „extra” din timpul vieții). Fără o schimbare a acestei paradigme, este puțin probabilă o refacere a nivelului fertilității.
Rethink va continua monitorizarea indicatorilor care ne-au făcut să concluzionăm că se acutizează o criză a capitalului uman. Din nefericire, amploarea crizei necesită decizii urgente pentru a îi minimiza impactul. Impact care se întinde pe termen lung și foarte lung. Un absolvent de liceu din 2024 va fi, probabil, în câmpul muncii în 2080, iar o scădere a fertilității va avea efecte-ecou care vor dura decenii.
Referințe 1. Vezi prezentare OCDE 2. Vă recomandăm să urmăriți contribuțiile membrului Rethink David Timiș pe această temă
