În ultimii ani, România a devenit o destinație importantă pentru imigranți veniți din afara Uniunii Europene. Cota anuală de muncitori străini a crescut treptat, iar locuitorii marilor orașe pot vedea o creștere a numărului de cetățeni străini care lucrează în diverse ramuri economice. Fenomenul e unul normal, pe fondul penuriei de muncitori care afectează tot mai multe sectoare economice.
Problema este că, deși noile tendințe vor avea un impact uriaș asupra dezvoltării României pe termen lung, ele au fost puțin discutate în spațiul public. În mentalul colectiv, noua realitate nu este încă prezentă. Subiectul migrației (așa cum este discutat în agoră) este încă dominat de emigrarea românilor, relația cu diaspora și alte subiecte cu care ne-am obișnuit în ultimii 20 de ani. România nu are o filosofie asumată de integrare a imigranților, parțial din cauză că noile fluxuri sunt privite strict ca o realitate temporară influențată de dinamica pieței muncii.
Acest mod de a privi imigrația nu este nou sau limitat la România. Un fenomen similar a fost observat în Germania anilor 1960, atunci când noii Gastarbeiter-i originari mai ales din Sudul Europei (inclusiv Turcia) au fost priviți ca imigranți strict temporari. Au trecut 30 de ani înainte ca Germania să accepte că devenise o destinație majoră pentru imigranți, dar multe probleme de integrare apucaseră să prindă rădăcini adânci. Tentativele de a restricționa imigrația pe durata perioadelor de recesiune (piața muncii s-a deteriorat în Germania după 1973) au dus la mutarea fluxului dominant de imigrație din zona muncii spre cea a reunificării familiale, lucru care a contribuit la creșterea continuă a populației de origine străină.
Povestea Germaniei nu este unică în Europa: multe state au privit migrația internațională ca o chestiune tranzitorie, fără a gândi politici de integrare pe termen lung. Astăzi, indicatorii de integrare a imigranților veniți în multe state europene sunt îngrijorători, mai ales atunci când contrastăm situația de pe continent cu cea a altor țări dezvoltate, precum Canada, Australia, Singapore sau chiar SUA.
Integrarea economică a imigranților în Uniunea Europeană
Când analizăm integrarea economică a imigranților din statele UE, un clivaj vizibil apare între imigrația intra-UE și cea extra-comunitară. Imigranții proveniți din Uniunea Europeană tind să fie mai bine integrați decât cei din afara blocului comunitar, dar există variații importante în funcție de țară. Totodată, există variații în funcție de sex, uneori pronunțate. În Belgia, femeile născute în afara UE au o rată de angajare de puțin peste 40%, dar chiar și aceasta reprezintă o ameliorare față de anii anteriori. În 2012, doar 36% dintre femeile de origine non-UE de vârstă activă munceau. În alte state, rata de angajare în rândul imigranților non-UE este apropiată de media comunitară, dar departe de media națională a țării gazdă. Un exemplu bun este Suedia, unde discrepanța dintre rata de angajare a persoanelor născute în Uniunea Europeană și a celor născute în afara blocului este de aproape 20 de puncte procentuale.
Tabel 1 – Rata de angajare a persoanelor de 15-64 de ani în Uniunea Europeană, pe state și țara de origine. Sursa: Eurostat LFSA_ERGACOB
Această discrepanță are multiple consecințe economice și sociale. Pe de o parte, în majoritatea statelor europene persoanele de origine străină sunt mai sărace sau aflate în risc de marginalizare socială. În țările cu sisteme sociale avansate, ponderea celor care accesează ajutoare sociale este mai mare în rândul unor comunități de origine străină. E drept, situația este parțial influențată și de originea multor imigranți. În multe state europene, aceștia tind să provină din familii sărace sau cu un nivel scăzut de educație. Un bun exemplu este Italia, unde peste 50% dintre imigranții proveniți din afara Uniunii Europene au un nivel de educație ISCED 0-2, sau chiar mai scăzut. Acest nivel este, practic, echivalentul celor ”maxim 8 clase” din România.
De altfel, există o problemă a discrepanțelor rezultatelor școlare între populațiile „native” și cele de origine străină. Ea se regăsește în o mare parte a Europei, dar nu și în țări ale căror politici favorizează imigranții educați. Date OECD publicate în 2021 notau că state europene precum Suedia, Finlanda, Germania sau Olanda aveau cele mai mari diferențe de rezultate la testele PISA între „nativi” și imigranți. Dacă se controlează pentru diferențele socio-economice, codașe erau Luxemburg, Elveția, Suedia, Austria și Belgia. În contrast, în țări precum Noua Zeelandă, Malta sau Australia, diferențele de rezultat erau în favoarea imigranților. În condițiile în care economiile moderne sunt tot mai dependente de calificări avansate pentru a genera creștere economică, Europa se confruntă cu riscul de a fi perdantă în lupta pentru competitivitate economică.
Din nefericire, corectarea politicilor de imigrație europene rămâne dificilă. Există diviziuni între statele europene și, intern, între partide sau curente ideologice. Discursurile legate de imigrație rămân, în o mare parte a spațiului public european, superficiale. Se fac, de exemplu, asocieri între fluxurile migratorii neregulate și nevoile de forță de muncă ale continentului. „Având o penurie de forță de muncă și o populație tot mai îmbătrânită, persoanele care încearcă să ajungă în Europa ar trebui să fie privite ca o oportunitate”. Din nefericire, acest tip de discurs este reducționist, și nu reflectă provocările integrării imigranților în economie. De altfel, aceeași logică nu s-ar aplica în alte contexte. Nimeni nu ar sugera ca o companie să își completeze numărul de angajați de la contabilitate pornind de la persoanele care trec pragul sediului, fără a se întreba dacă aceștia sunt candidați, clienți sau instalatori. Discursul reducționist este problematic din două puncte de vedere: pe de o parte, simplifică în mod greșit provocările asociate penuriei de forță de muncă din Europa, pe de alta pune asupra migrației generate de motive umanitare etichete și ținte asociate migrației de muncă. Evident, cei care fug din calea războiului nu o fac în funcție de nevoile de competențe ale țării gazdă. Așteptările legate de integrarea acestui din urmă grup ar trebui calibrate în mod realist.
Integrarea culturală
Integrarea culturală este mai greu de măsurat decât cea economică, în lipsa unor indicatori „tari”. De regulă, atunci când se discută acest subiect în spațiul public, se face apel fie la diverse sondaje pe teme precum valori/atașament/autoidentificare fie la analizarea segregării geografice sau a altor aspecte. Un proxi interesant pentru integrarea culturală este exogamia: în ce măsură noii imigranți și populația „așezată” se căsătoresc între ei (sau au relații romantice de lungă durată). Evident, o oarecare preferință pentru endogamie (căsătorii în interiorul unei comunități) este de așteptat. Totuși, ratele deosebit de mici de exogamie, mai ales la generațiile 2 și 3 (deja născute în statul gazdă), tind să reflecte izolarea culturală a anumitor comunități de imigranți. Un articol din 2009 arată, de exemplu, că există comunități de origine străină în Europa de Vest care mențin rate deosebit de scăzute de exogamie și în a doua generație. În acest studiu, religia era identificată ca un factor asociat cu o tendință de izolare comunitară. Exogamia limitată, combinată cu existența unor probleme de segregare spațială și socială fac integrarea mai dificilă: de prea multe ori imigranții și descendenții lor trăiesc vieți detașate de cele ale majorității, libera circulație a ideilor între diverse comunități fiind prea limitată pentru a asigura coeziunea socială.
Lecții pentru România
De ce este importantă situația de mai sus pentru România și ce lecții ar trebui să vedem în situația existentă pe plan european? Țara noastră este pentru prima dată după Al Doilea Război Mondial, o destinație pentru un număr semnificativ de imigranți. O mare pare a acestora sunt de origine non-europeană, de regulă din state cu relativ puține legături culturale sau economice cu România. Cea mai mare parte a imigrației non-europene recente este pentru muncă. În 2021, 64% dintre permisele de ședere emise de România erau pentru muncă, peste media UE de 45%, dar în linie cu practica comună din Europa Centrală și de Est. Spre deosebire de media comunitară, dar din nou în linie cu situația regională, imigranții non-UE din România au rate relativ mari de angajare, lucru de așteptat în țările în care fluxurile dominante sunt strâns legate de existența unui loc de muncă.
La fel ca în cazul altor state europene, migrația economică are ca obiectiv limitarea problemelor cauzate pentru angajatori de lipsa forței de muncă. Pe termen lung, însă, este aproape inevitabil ca o deschidere a pieței muncii pentru angajați străini să ducă la o creștere a numărului de rezidenți permanenți din comunitățile venite inițial pentru a munci. Nevoile rezidenților permanenți sunt diferite de cele ale migranților temporari, iar atitudinile laissez-faire existente vis-a-vis de migrația temporară pentru muncă sunt mai puțin potrivite. Statele vest-europene care au tratat imigrația ca o chestiune strict tranzitorie în anii 60-70 se confruntă astăzi cu nevoia de a repara probleme de integrare cu rădăcini profunde.
România este astăzi suspect de similară, în privința naturii migrației externe, cu Europa de Vest a anilor 1960. Un boom economic și reducerea dramatică a șomajului au făcut din migrațiune o soluție intuitivă, simplă, la îndemână. Migrația este aproape universal discutată în relație cu piața muncii, fără a exista o dezbatere reală despre nevoia de integrare a celor care vor ajunge, totuși, rezidenți permanenți. Această dezbatere păstrează caracterul superficial în care a fost tratată imigrația în multe state europene, în contrast cu discuțiile asumate din țări precum Australia sau Canada.
Pe termen lung, este extrem de probabilă ideologizarea subiectului migrației, lucru care va face și mai puțin probabilă dezvoltarea de politici comprehensive de imigrație și de integrare, care să fie atât în avantajul celor care aleg România pe post de cămin permanent, cât și a României ca stat.
În aceste condiții, România trebuie să treacă urgent printr-o discuție constructivă privind integrarea viitorilor noștri compatrioți. Această discuție trebuie să fie deschisă, bazată pe lecțiile învățate deja de alte state și pe munca de cercetare existentă. Trebuie puse pe masă toate întrebările dificile legate de migrație:
- Ar trebui să existe criterii speciale pentru imigrația permanentă?
- Ar trebui create facilități destinate imigranților pe termen scurt pentru accesul la rezidență permanentă?
- Cum ar trebui să arate politicile de reunificare a familiei?
- Ar trebui favorizați imigranții din state similare cultural României?
- Care sunt măsurile de integrare necesare pentru refugiații de război?
- Cum ar trebui prevenită segregarea dintre imigranți și populația „nativă”?
Multe din aceste întrebări au, astăzi, răspunsuri derivate din necesitățile birocratice practice sau din transpunerea diverselor directive europene sau acorduri internaționale. Totuși, pe termen lung, avem nevoie nu de o strategie națională pentru imigrație și integrare, ci de un consens național. De ce? Pentru că politicile publice nu sunt suficiente pentru a facilita integrarea. Degeaba i se acordă unei persoane dreptul de ședere dacă aceasta nu beneficiază de o deschidere reală din partea societății pentru a munci și a trăi alături de români.
Rethink România va dedica o parte importantă a discuțiilor pe care le va patrona în zona demografiei subiectului imigrației și integrării. Credem că, în următoarele decenii, acest subiect va fi unul central în construirea unui viitor prosper pentru toți locuitorii României.
Referințe Conform Eurostat https://ec.europa.eu/eurostat/statistics-explained/index.php?title=Migrant_integration_statistics_-_education#Educational_attainment Cerna, L., O. Brussino and C. Mezzanotte (2021), "The resilience of students with an immigrant background: An update with PISA 2018", OECD Education Working Papers, No. 261, OECD Publishing, Paris, https://doi.org/10.1787/e119e91a-en. Leo Lucassen & Charlotte Laarman (2009) Immigration, intermarriage and the changing face of Europe in the post war period, The History of the Family, 14:1, 52-68, DOI: 10.1016/j.hisfam.2008.12.001 Conform Eurostat, dataset migr_resfirst în 17.02.2023
