Bucureștiul este, de departe, cel mai mare oraș al României, concentrând în aria sa urbană circa 2,2 milioane de locuitori, conform recensământului din 2021/2022. Este de aproape 6 ori mai mare decât oricare altă concentrare urbană din România. Deși poziția relativ periferică a permis emergența altor poli de dezvoltare în regiunile mai îndepărtate (de exemplu Cluj, Timișoara sau Iași), forța de atracție a capitalei transformă cu viteză modul în care arată sudul României: o metropolă densă și mare, în mijlocul unor câmpii tot mai depopulate. Fenomenul nu e unic capitalei României – multe metropole dominante tind să golească proximitatea lor geografică, cu excepția suburbiilor și exurbiilor imediate.
Recensământul din 2021/22 a surprins fenomenul de concentrare a populației din sudul României în zona metropolitană București. Toate județele din regiunile istorice Muntenia și Oltenia au înregistrat scăderi ale populației mai mari decât media națională între ultimele două recensăminte, excepția fiind județul Ilfov. Principalele județe de rezidență anterioară ale bucureștenilor includeau Teleorman (50.389 rezidenți), Călărași (34.940), Ialomița (32.732) și Giurgiu (32.588). Între județele din care s-au stabilit multe persoane în București se remarcă și Argeș, Buzău, Dâmbovița, Ilfov și Prahova, toate cu peste 25.000 de rezidenți. În contrast, peste 140.000 de persoane se stabiliseră din București în Ilfov și alte zeci de mii de persoane s-au mutat direct în suburbiile Bucureștiului din alte județe.
Din multe puncte de vedere, concentrarea populației în București este avantajoasă pentru dezvoltarea economică a României, dar și pentru condiția celor care se stabilesc în capitală. Persoanele care locuiesc aici au oportunități mai bune de găsire a unui loc de muncă, pot activa în industrii mai productive, iar copiii lor pot învăța în școli mai bune. O populație concentrată și relativ afluentă generează o ofertă mai bună de servicii publice și private. Există mai multe tipuri de școli, mai multe feluri de magazine și de restaurante și chiar mai multe zboruri internaționale.
Dar, în ultimii ani, scăderea rapidă a fertilității în cea mai mare parte a Europei, Asiei și Americilor a dus la o regândire a impactului orașelor asupra demografiei naționale, dincolo de efectul de magnet pentru migrația internă și de capacitatea de potențare a capitalului uman. Există un corpus emergent de date și cercetare care indică o asociere a densificării urbane cu scăderea fertilității. Tendința pare să fie consistentă în multiple contexte sociale, economice și chiar culturale. Rotella et al (2021) au observat o asociere generală a scăderii fertilității cu creșterea densității populației, prezentă în majoritatea statelor, dar moderată de norme sociale și religioase. Iar datele din majoritatea zonelor metropolitane din Europa și Asia de Est par să confirme o scădere notabilă a fertilității în orașele mari. Pe de altă parte, suburbiile tind să aibă o fertilitate superioară centrelor metropolitane. Rodrigo-Camino et al (2021) arătau că suburbanizarea este puternic asociată cu o creștere a fertilității în Europa Centrală și de Est și (într-o măsură mai mică) în Europa de Sud. Această tendință nu era prezentă în partea de Nord-Vest a continentului, autorii considerând că o tendință de migrație spre nucleele metropolitane ar fi responsabilă pentru această diferență de trend.
În ultimii ani, în unele state s-a observat o diminuare a diferențelor de fertilitate dintre mediul urban și zonele rurale, apărută pe fondul scăderii fertilității rurale și a numărului considerat „ideal” de copii în sate și în urbanul mic. Acest fenomen a fost observat de Rieder et al (2024) în Austria, dar nu e singurul caz. De exemplu, recentul declin abrupt al fertilității din Polonia pare să fie „împins” de zonele rurale. Atât orașele, cât și satele poloneze contribuie la declinul demografic general, campioane la fertilitate fiind suburbiile și zonele rurale din proximitatea Varșoviei, Poznanului sau Gdanskului. Dar chiar și în statele care prezintă această tendință de convergență, capitalele „intramuros” au continuat să aibă rate de fertilitate mici. De exemplu, Viena are un TFR sub media națională, în ciuda prezenței unui număr mare de imigranți non-UE care ridicau în trecut fertilitatea medie (Statistic Austria, 2024).
Limitând analiza la Europa Centrală și de Est, se observă că toate capitalele tind să aibă o fertilitate inferioară mediei naționale, excepție fiind cazurile în care sunt grupate cu propriile suburbii.
Tabel 1 Fertilitatea în orașe și capitale în CEE. Sursa: Eurostat demo_r-find3. *UTA NUTS3 pentru Bratislava și Belgrad includ și cea mai mare parte a suburbiilor acesotra.
În aproape toate cazurile care separă orașele de zonele periferice, fertilitatea suburbiilor nu era doar mai ridicată decât cea a capitalei, ci chiar superioară mediei naționale (valabil în cazul Bulgariei, Cehiei sau Ungariei). În București, raportul era invers: ilfovenii aveau (în statistici) mai puțini copii decât bucureștenii, cu o fertilitate de doar 1,20. Această situație ar putea fi parțial un artefact al colectării datelor, de exemplu de o subestimare a populației Bucureștiului (ceea ce ar „umfla” artificial TFR). Chiar și așa, tendința generală de compensare a fertilității scăzute a metropolei de către suburbii pare mai puțin pronunțată în cazul București-Ilfov.
E puțin probabil ca densitatea generală în sine să aibă un efect direct de suprimare a fertilității. Cel mai probabil, acest efect este mediat de locuințele scumpe și mici, lipsa de infrastructură dedicată îngrijirii copiilor, costuri sociale sau economice personale generate de structura pieței muncii, dificultăți de mobilitate pentru familiile numeroase etc.
Unii dintre acești factori sunt puternic prezenți în București, uneori într-o măsură mai mică decât în restul Europei. Prețul locuințelor, de exemplu, a crescut mai moderat în România decât în alte state europene, chiar dacă Bucureștiul are apartamente și case semnificativ mai scumpe decât media României.
România se confruntă cu un număr mare de locuințe supra-aglomerate. Problema este comună în CEE.
Locuințele existente sunt, în schimb, foarte mici. De exemplu, peste jumătate din apartamentele puse în vânzare în București au una sau două camere. O familie cu un copil de 12 ani care locuiește într-un apartament cu 2 camere trăiește, conform definiției Eurostat, într-o locuință supra-aglomerată. În condițiile în care garsonierele și apartamentele cu două camere de 40–50 mp reprezintă norma în multe cartiere (inclusiv noi), spațiul locativ este adesea insuficient pentru familii.
Acest context a alimentat dorința de evadare spre suburbii. În Popești-Leordeni, Bragadiru, Tunari, Voluntari sau Domnești, zeci de mii de locuințe noi au fost ridicate în ultimele două decenii, deseori fără planuri urbanistice coerente, fără școli sau grădinițe în apropiere, fără rețele publice funcționale de transport. În mod notabil, în București lipsește o rețea coerentă de transport suburban pe șine, segregat de trafic, ceea ce face aceste comunități relativ izolate.
Mai mult, suburbiile construite în imediata proximitate a orașului au fost concepute cu un regim ridicat de densitate, uneori peste media cartierelor din interiorul orașului. Acest lucru se vede mai ales în Chiajna (”Militari Residence”) sau Popești-Leordeni. În condițiile lipsei accesului la metrou, o parte a acestor cartiere sunt izolate de restul orașului la orele de vârf, ca urmare a timpilor foarte mari de navetă.
Deși situate la doar 9-10 km de km 0 al orașului, naveta din zona de blocuri din Chiajna până la Piața Universității trece de 75 de minute în orele de vârf. Hartă Google Maps.
Cartierele conțin aceleași locuințe mici care se găsesc și în interiorul capitalei, principalul plus oferit fiind prețurile mici. Pe de altă parte, neoferind nici spațiu nici servicii publice de proximitate și nici mobilitate facilă, prezintă un risc sporit de ghetoizare pe termen lung.
În contrast, din zona gării Buftea se poate ajunge în sub 40 de minute până în centrul capitalei, grație infrastructurii feroviare. Cu toate acestea, nu există dezvoltări imobiliare în această zonă.
În contrast, zone relativ bine conectate de capitală, precum Buftea, conțin foarte puține dezvoltări noi. Gara Buftea oferă legături frecvente și rapide la orele de vârf(4 trenuri pe oră, timpi de sub 20 de minute) dar zona din jurul acesteia nu a beneficiat de vreun interes major din partea dezvoltatorilor sau cumpărătorilor. Proximitatea fizică a capitalei pare să primeze în decizia de a dezvolta noi complexe rezidențiale, chiar în lipsa unor servicii locale adecvate și a absenței de legături non-rutiere de transport cu puncte de interes din oraș.
Lipsa suburbiilor accesibile augmentează problema lipsei de opțiuni de locuire pentru familii. Ponderea locuințelor mici și foarte mici a explodat după criza financiară. Strict în ultimii 10 ani pentru care există date definitive (2014-2023), 51,4% din toate locuințele construite în zona București-Ilfov aveau doar una sau două camere, fiind astfel nepotrivite pentru nevoile familiilor cu copii. În ultimii ani, ponderea acestora a trecut de 70% în București, dar a scăzut în Ilfov.
Un mix de politici nefericite, precum pragul diferențiat pentru avansul din programul „Noua Casă” și de atitudini ale cumpărătorilor a dus la o piață dominată de locuințe cu mult mai mici decât în restul Europei sau în alte state dezvoltate.
De ce este o problemă de politică publică?
Pe fondul accelerării scăderii și îmbătrânirii populației, statutul de capcană demografică a marilor orașe reprezintă o problemă gravă. Chiar și o variație redusă a fertilității poate avea un impact problematic pe termen lung. Și chiar dacă nu cunoaștem încă toți factorii care contribuie la accelerarea scăderii fertilității demografice în ultimul deceniu (există teze diverse, de la smartphoneuri la divergența ideologică dintre bărbați și femei), e important să evităm ca politicile noastre de urbanism să fie încă un factor care înrăutățește situația demografică pe plan macro.
România are deja multe probleme moștenite sau agravate recent. Locuințele mici și problemele de mobilitate din zona metropolitană București sunt printre cele mai evidente. Corectarea acestora dar și gândirea viitoarelor politici de urbanism pentru a construi orașe prietenoase familiilor sunt necesare pentru a evita transformarea capitalei într-un accelerator al depopulării.
O perspectivă demografică e necesară în discutarea practicilor și politicilor de urbanism. Unele din ideile populare în planificarea urbană – de exemplu încurajarea densificării sau prioritizarea locuințelor colective (adesea mai mici) în dauna celor unifamiliare – prezintă riscul de a contribui la înrăutățirea anumitor tendințe demografice. Eficiența generată de locuirea densă (mai puține costuri pentru infrastructură, servicii mai ușor de furnizat, orașe mai prietenoase cu mediul) poate contribui la înrăutățirea situației demografice din spațiul urban. Densitatea poate fi o capcană — mai ales când este aplicată fără considerente spațiale sau fără empatie socială. Budapesta, deși este mult mai puțin densă decât Bucureștiul, are o pondere mai mare de utilizatori ai transportului public. Nu este o metropolă sufocantă, dar este suficient de densă pentru a permite oferirea de soluții de mobilitate populației. Mișcările pro-densitate apărute ca reacție la sprawl-ul extrem din America de Nord și din părți ale Europei ar trebui analizate critic și din prisma impactului asupra demografiei locale, mai ales în cazul Bucureștiului, un oraș deja dens.
În același timp, pentru București ar trebui remediate o serie de carențe absente în alte capitale europene. Poate cea mai importantă este lipsa de suburbii cu servicii publice proprii și accesibile cu transportul public. O prioritate adițională pentru suburbiile ilfovene ale capitalei este construcția de școli, clinici, parcuri, centre comunitare și conexiuni feroviare cu centrul capitalei. Astăzi, Bucureștiul este înconjurat de o coroană de suburbii-dormitor, legate de centru doar prin șosele, ambuteiaje și nervi.
Trenurile suburbane – o soluție la îndemână?
Cele mai multe orașe din Europa tind să aibă atât un tren suburban care funcționează pe infrastructura rețelei naționale de cale ferată, cât și un sistem de metrou în interiorul orașelor deservite. Există, evident, și excepții. Unele orașe, mai ales dintre cele cu un grad redus de suburbanizare, se bazează exclusiv pe metrou. Un exemplu bun ar fi Sofia, în Bulgaria. Alte zone metropolitane – de regulă cu densitate mai redusă sau suburbii dispersate (de exemplu Manchester, Birmingham, Zurich) – tind să aibă doar trenuri suburbane, fără o rețea complementară de metrou.
Bucureștiul este în barca Sofiei – singurul transport urban rapid este metroul. În viitor, va trebui însă să ofere opțiuni mai bune de mobilitate și zonelor suburbane. În acest sens, are mai multe opțiuni. Vechea rețea de metrou are interstații relativ rare, asigurând o tranzitare rapidă a orașului. Extinderea acestor linii în exterior le poate transforma de facto într-o soluție atât pentru transportul urban, cât și pentru cel suburban. Nu toate liniile pot funcționa adecvat ca soluții de transport suburban. M5, linia nouă din Drumul Taberei, este mai puțin pasabilă la un astfel de rol date fiind interstațiile mici și timpii mari de tranzit pe care îi oferă.
Rețeaua CFR deservește multiple zone rurale din proximitatea capitalei, dar suferă din cauza numărului mic de puncte de interes traversate în interiorul capitalei. Acestea includ Gara de Nord sau zona Petricani din apropierea districtelor de business din nordul capitalei. Dar includ doar două corespondențe cu metroul (Gara de Nord-Basarab și Republica). În aceste condiții, crearea unei rețele de trenuri suburbane centrate pe rețeaua CFR ar necesita o conectivitate mai bună în interiorul orașului.
Concluzii
În tot mai multe țări, marile orașe funcționează ca acceleratoare pentru tendința de îmbătrânire și scădere a populației apărută prin scăderea fertilității rezidenților. Suburbiile par însă să compenseze situația din nucleele metropolitane, mai ales ca urmare a ofertei de locuire prietenoase pentru familii. Aceasta este tendința dominantă în alte state din regiune, inclusiv Cehia, Ungaria, Polonia sau Bulgaria.
Din nefericire, în Ilfov lipsesc multe din ingredientele care ajută familiile în a avea o calitate ridicată a vieții. Lipsesc școli și clinici, lipsesc parcuri și centre comunitare. În multe cazuri, lipsesc inclusiv casele și apartamentele spațioase: deși sunt mai mari decât în București, o treime din locuințele construite în Ilfov în ultimii 10 ani au doar una sau două camere. Puțin peste 40% aveau mai mult de 4 camere.
Totodată, lipsesc soluții moderne de mobilitate care să lege suburbiile de centrul capitalei și care să ofere acces la beneficiile proximității unei mari metropole europene. București-Ilfov este cea mai mare aglomerare urbană din Uniunea Europeană fără un sistem de trenuri suburbane, iar dezvoltarea de noi locuințe nu este corelată cu infrastructura feroviară existentă.
Bibliografie
Riederer, B., Setz, I. & Buber-Ennser, I. Urban-rural differences in the desired number of children in Austria 1986–2021. Österreich Z Soziol 49, 331–356 (2024). https://doi.org/10.1007/s11614-024-00578-y
Rodrigo-Comino, J., Egidi, G., Sateriano, A., Poponi, S., Mosconi, E. M., & Gimenez Morera, A. (2021). Suburban Fertility and Metropolitan Cycles: Insights from European Cities. Sustainability, 13(4), 2181. https://doi.org/10.3390/su13042181
Rotella A, Varnum MEW, Sng O, Grossmann I. Increasing population densities predict decreasing fertility rates over time: A 174-nation investigation. Am Psychol. 2021 Sep;76(6):933-946. doi: 10.1037/amp0000862. PMID: 34914431.
Statistics Austria. (2024, May 28). Population growth in Austria in 2023 considerably lower than in previous year [PDF]. Vienna: Statistics Austria. https://www.statistik.at/fileadmin/announcement/2024/05/20240528Demographie2023EN.pdf
Referințe 1. Conform datelor RPL 2022 2. Ar trebui notat că în multe state, capitalele atrag un număr mare de imigranți din afara UE care ridică fertilitatea medie. Această tendință este evidentă în Viena sau Ile-de-France, de exemplu (în acest din urmă caz, core-ul urban incluzând și periferia din petite couronne). 3. Conform datelor de pe imobiliare.ro din mai 2025 4. Eurostat nota că România are de departe cele mai mici locuințe din UE în 2012, cu o suprafață utilă medie de sub 50 de mp.
