Recent a fost lansat Diagnosticul Sistematic de Țară republicat al Băncii Mondiale, care poate fi descărcat aici. Raportul analizează mai multe puncte nevralgice ale actualei etape de dezvoltare a României și propune o serie de soluții de politică publică și de investiții. Un capitol deosebit de interesant este intitulat „Povestea celor două Românii” și reliefează profunda inegalitate economică din societate. Secțiunea detaliază clivajul dintre România marilor orașe, unde veniturile încep să se alinieze cu restul Uniunii Europene și o periferie economică mult mai puțin prosperă.
Aceste date nu sunt noi, dar o discuție despre inegalitate este importantă în orice dezbatere despre viitorul României. La Rethink nu punem accent doar pe aspectele care țin de politica publică actuală, ci privim puțin istoria inegalității din România. De ce? Pentru că este foarte puțin probabil ca o serie de intervenții punctuale să poată trece peste impactul unei istorii îndelungate de marginalizare sistemică. Multe dintre inegalitățile de astăzi sunt moștenite „din buni străbuni”. La propriu, nu doar de dragul de a stiliza puțin acest articol.
Despre inegalitate
Inegalitatea în societate reprezintă discrepanțele și disparitățile în drepturi, oportunități și acces la resurse între indivizii sau grupurile sociale. Aceasta poate avea multiple dimensiuni, inclusiv economică, educațională, politică, de gen, rasială și culturală. Cu toate că inegalitatea este prezentă în toate societățile, gradele și impactul său pot varia considerabil.
Una dintre cele mai evidente forme de inegalitate, de altfel vizibilă în diagnosticul Băncii Mondiale și în multe statistici, este cea economică. Atunci când unii indivizi sau grupuri au venituri și averi semnificativ mai mari decât alții, apare marginalizarea și sărăcia celor mai puțin favorizați. Inegalitatea de venituri este de multe ori legată de alte discrepanțe din interiorul societății, de exemplu cea a accesului la resurse educaționale. Inegalitatea educațională poate afecta șansele de dezvoltare personală și profesională a unor indivizi și poate contribui la perpetuarea clivajelor economice. Este cu atât mai problematică cu cât multe ocupații oferă salarii mai mari sau oportunități de carieră mai bune celor cu un nivel educațional mai ridicat.
Toate aceste clivaje pot afecta stabilitatea, solidaritatea și coeziunea în cadrul societăților. Inegalitatea excesivă poate conduce la tensiuni sociale și politice, conflicte și sărăcie persistentă. Pe de altă parte, o societate echitabilă, care promovează egalitatea de șanse și drepturi, poate contribui la dezvoltarea economică și socială, la bunăstarea generală și la progresul în ansamblu.
Evident, construirea unei societăți echitabile nu este neapărat simplă. Vom vedea că, în cazul României, inegalitățile economice au rădăcini istorice profunde. Mai mult, nu le putem imputa doar moștenirii istorice sau poziției geografice. Unele state din regiune, de exemplu Slovacia, Cehia, Slovenia sau chiar Ucraina au printre cele mai egalitare societăți din Europa și din lume.
România a fost, în ultimii 200 de ani, o țară relativ săracă
România ultimilor 200 de ani a fost, în general, o țară profund înapoiată. A avut o economie neproductivă, ocolită de multe din beneficiile revoluției industriale. A cunoscut un boom al producției agricole, dar a fi „grânarul Europei” (afirmație, de altfel, exagerată) în perioade în care prețurile produselor agricole erau în scădere nu a reprezentat o strategie câștigătoare. Producția de petrol și-a atins vârful după ce marea criză economică din 1929-1933 scăzuse prețurile oferite pe marile piețe. De-a lungul secolului XX, România a rămas codașă la cele mai multe clasamente economice. Nivelul dezvoltării economice se traducea și în indicatori sociali nefericiți. De exemplu, a avut mult timp o rată semnificativ mai ridicată a analfabetismului și a mortalității infantile decât cea mai mare parte a Europei.
…dar marcată de inegalități notabile
În aproape toate contextele, o parte a avantajelor sau dezavantajelor din societate sunt perpetuate între generații. Există cazuri documentate în care se observă influența nivelului de educație al bunicilor asupra poziției în societate a unor nepoți. Efectul pare să fie chiar mai pronunțat dacă părinții au, la rândul lor, relativ puține resurse pe care le pot oferi copiilor. În China, este bine documentată ascensiunea recentă a nepoților elitelor din perioada pre-comunistă.
România a fost mereu o țară afectată de un nivel ridicat de inechitate. În perioada antebelică, mulți țărani nu aveau pământ sau aveau prea puțin pentru a fi autonomi din punct de vedere economic. Aici, atât Vechiul Regat cât și Transilvania se distingeau de vecini precum Serbia sau Bulgaria, unde mica proprietate era mult mai comună. După 1918, o Române reunificată politic a reușit să aibă o reformă agrară comprehensivă. Dar ar fi greșit să percepem perioada interbelică ca una de bunăstare economică. Desigur, unele din cele mai frumoase bulevarde din București au prins formă în această perioadă, precum și numeroase cartiere spectaculoase în marile orașe. Elitele vremii au beneficiat de accesul la bunuri de consum de calitate, iar serviciile existente s-au diversificat. Au apărut industrii moderne, adesea conduse de capitaliști autohtoni.
Mediul urban din România interbelică a găzduit o elită cosmopolită, bine conectată la tendințele economice și culturale globale
Dar România interbelică conținea o populație rurală uriașă, totalizând 80% din numărul locuitorilor. Aceasta avea un nivel de trai foarte scăzut, era bântuită de o mortalitate infantilă deosebit de ridicată și muncea terenuri agricole cu o productivitate foarte scăzută. Mai bine de o treime din populație era analfabetă. În sens propriu, nu funcțional. Inegalitatea din perioada interbelică a contribuit probabil la multe din clivajele sociale și economice de astăzi. Și nu doar din cauză că atât părinții cât și bunicii influențează traiectoria educațională a copiilor. Ci și din cauză că astăzi nu există o istorie de interacțiune multi-generațională între multe familii și instituții care au contribuit la făurirea modernității, de exemplu bănci sau universități. Evident, în cazul României apare în peisaj și regimul comunist, care a încercat să ofere societății un cadru de funcționare bazat pe diverse interpretări ale ideologiei marxiste.
În mod ironic, comunismul, deși era par excellence o ideologie orientată spre asigurarea egalității între oameni, a propagat alte inechități. Mai mult, spre finalul regimului, a făcut dificilă tranziția între clasele social-ocupaționale. Dacă în marile orașe blocurile de locuință beneficiau de toate utilitățile necesare, se construiau blocuri în orașe mai mici sau zone rurale care erau încălzite cu sobe. Accesul la învățământul superior era condiționat de un numerus clausus strict, care limita posibilitățile de schimbare a profesiei. Anumite orașe beneficiau de acces privilegiat la bunuri de consum sau chiar mâncare, iar rețele informale de cunoștințe au contribuit la un acces profund inegal la resurse. Devenise dificil pentru cineva să se mute într-un oraș mare precum București, cel puțin spre finalul perioadei. Evident, elita comunistă beneficia de o serie de avantaje de care nu se putea vorbi în rândul populației în ansamblul său, de la acces la informații la bunuri occidentale.
Post-comunismul
Totuși, comunismul a nivelat unele diferențe din societate. Se poate considera că școlile din anii 90 erau, în bună parte, instituții cu un mix social real. Astăzi, s-a revenit pe o traiectorie de separare a traseelor individuale și de consolidare a diverselor privilegii. Un copil sărac din mediul rural va avea șanse mult mai mici de a performa la școală decât un copil dintr-o familie înstărită din urban.
După anul 2000, România a ajuns să cunoască o dezvoltare economică fulminantă. A avut a 6-a cea mai rapidă creștere economică de pe planetă (măsurată prin evoluția PIB/cap în USD prețuri curente), din peste 200 de state și teritorii pentru care FMI colectează date. Dar, din nou, nu a existat o distribuție uniformă a avuției nou-generate. Totuși, spre deosebire de alte epoci istorice, au existat mai multe supape ca niciodată pentru tinerii întreprinzători care urmăreau o ameliorare a nivelului economic. Din nefericire, pentru mulți, acest lucru a însemnat emigrarea.
Tot în ultimele decenii au apărut instrumente care ne permit să analizăm una din cele mai problematice forme de inegalitate: cea de rezultate în procesul educațional. Chiar în 2023, ne-am lăudat cu performanțe istorice la unele competiții școlare internaționale. La Olimpiada Internațională de Matematică, România s-a clasat pe locul I între țările europene și pe a IV-a poziție pe plan global. A înregistrat cea mai bună poziție de după anul 1999. În același timp, multe alte studii ne atrag atenția că până la jumătate din copiii de 15 ani se află în zona analfabetismului funcțional, având dificultăți în a înțelege texte și contexte la un nivel care să le permită buna navigare prin meandrele vieții. Testele PISA ne plasează alături de Bulgaria și Cipru pe una din ultimele trei poziții din Uniunea Europeană. Ocazional, România mai apare în poziții rușinoase în topuri privind consumul de carte, ceea ce arată că inegalitățile din educație au și un fundament cultural care va fi dificil de contracarat.
Inegalitate sub formă continuă
Problema este nu doar că există o istorie îndelungată a inegalității în România. Ci și că aceasta se perpetuează în ziua de astăzi. În continuare, se observă cum copiii din România au un risc mai mare de sărăcie și de marginalizare socială decât cei din oricare alt stat al Uniunii Europene. Ne aflăm de asemenea în clubul nefericit al statelor în care copiii înregistrează un risc semnificativ mai mare al sărăciei decât populația adultă, reflectând un sprijin neadecvat pentru familii dar și natalitatea mai mare din unele comunități marginalizate.
Riscul de marginalizare și sărăcie în rândul copiilor din România este deosebit de ridicat. Sursa: Eurostat.
Dar statisticile despre venituri și despre rezultatele din educație nu reușesc să surprindă unul din cele mai importante efecte ale marginalizării multi-generaționale: perpetuarea unor deprinderi, valori, tendințe comportamentale, atitudini față de stat sau de instituții publice și private. Habitus-ul cuiva crescut de o familie înstărită și educată va fi radical diferit de cel al unei persoane crescute într-o comunitate marginalizată. Iar aceste habitus-uri nu pot fi influențate exclusiv de bani. În SUA, s-a observat că majoritatea persoanelor din prima generație de îmbogățiți nu reușesc să își transmită averea mai departe. Evident, aproape toate familiile înstărite au un T0, multe din beneficiile educaționale și culturale ale îmbogățirii durând decenii pentru a apărea. Iar aici, cu un istoric de inegalitate, cu un sistem de educație arareori strălucit și cu întreruperile generate de schimbările de regim, România se află într-o poziție nefericită.
Implicații și soluții
Inegalitățile pot genera multiple probleme pentru o societate democratică. În mod notabil, pot facilita proliferarea discursurilor populiste și pot contribui la marginalizarea politicilor publice de calitate. Exemple foarte bune sunt cazurile Argentinei sau al Venezuelei. Ambele au atins niveluri de venit tipice țărilor dezvoltate în diverse puncte ale istoriei, dar au regresat ulterior. O componentă importantă a acelui middle income trap tipic statelor latino-americane este fix inegalitatea veniturilor. O bună parte a populației nu este productivă și nu contribuie la generarea de creștere economică. Mai mult, accesul precar la educație a unei mari părți a locuitorilor a dus la proliferarea platformelor economice populiste, care sună bine dar au un impact economic nociv. Pur și simplu nu există, în spațiul public, suficient de multe resurse cognitive pentru a permite emergența unor idei constructive și bazate pe dovezi.
Multe dintre inegalitățile din România sunt o continuare a unei tradiții îndelungate de divergență între elite economice relativ reduse numeric și o populație mare de persoane cu venituri reduse. Observăm acest lucru în toate fațetele societății românești. De la contrastul dintre olimpici și sutele de mii de analfabeți funcțional la diferența mare dintre venitul mediu și cel median. Dar este important să recunoaștem impactul inegalității inter-generaționale, deoarece sărăcia din România are și o componentă culturală importantă. Orizontul de speranță al unui copil dintr-o familie care s-a zbătut de mai multe generații în sărăcie va fi mereu mai restrâns decât cel al unui copil dintr-o familie educată cu un istoric al bunăstării materiale.
Situația în care se află România este riscantă. Componenta educațională și culturală a inegalităților este dificil de combătut pe fondul proliferării social media ca principală sursă de informare. Algoritmii orientați spre atragerea de utilizatori reprezintă o nouă formă de limitare a mixing-ului social. Combinația dintre efectul multi-generațional al inegalităților trecute, actualul nivel al sărăciei și tendința globală spre o societate mai puțin echitabilă poate fi combătută doar prin intervenții pe mai multe paliere. Școala nu ajunge, este necesară munca directă cu persoanele care trăiesc în comunități marginalizate, inclusiv prin contact cu familiile și interacțiuni directe cu modele aspiraționale care permit sau încurajează progresul economic și cultural.
Evident, măsurile comprehensive de combatere a sărăciei nu sunt ușor de implementat. Nu dau mereu rezultate într-un timp scurt. De asemenea, costă. O politică redistributivă orientată spre combaterea problemei, cât și o nouă paradigmă în educație vor necesita alocarea de noi resurse. Dar este o politică necesară. Inexistența ei va costa mai mult, iar primul pas este să recunoaștem că o bună parte a inechității derivă din cimentarea multi-generațională a marginalizării multor comunități.
Referințe 1 O carte recomandată pentru a parcurge istoria economică modernă și contemporană a României este România și Europa. Acumularea decalajelor economice (1500-2010), de Bogdan Murgescu. 2 Vezi o analiză a literaturii 3 economist.com 4 O bună comparație a situației economice și sociale din statele balcanice poate fi urmărită în cartea lui S. K. Pavlowitch, A History of the Balkans 1804-1945 5 money.cnn.com
