De mulți ani, se vorbește despre criza demografică a Europei, în diversele sale forme. La Rethink, am observat o tendință de înrăutățire a principalilor indicatori demografici, încă de la finalul anului 2022. Toate statele europene au astăzi o fertilitate mai mică decât rata de înlocuire a generațiilor: fiecare generație nouă e mai mică decât cele vechi. Totodată, majoritatea au deja mai puține nașteri decât decese, dispărând efectul de „ecou” dat de natalitatea ridicată de până în anii ‘60-70. La toate acestea se adaugă o problemă de integrare a imigranților veniți din afara Uniunii Europene, care au, de regulă, rate mici de angajare și ai căror copii au performanțe educaționale relativ scăzute. De altfel, chiar și făcând abstracție de rezultatele școlare ale copiilor imigranților, se observă un declin relativ al calității educației preuniversitare din majoritatea Europei. Rezultatele de la testele PISA indică o distanțare (în sens negativ) față de Asia de Est. Rezultatul este unul problematic, pe măsură ce generații relativ calificate se pensionează, iar rolul lor în economie este preluat de generații mai mici și, adesea, mai puțin calificate.
După mulți ani în care criza demografică s-a adâncit treptat, aceasta s-a înrăutățit brusc în ultimii ani. O serie de state din Europa Centrală și de Est au fost deosebit de afectate. Polonia și Ungaria, care au pionierat o serie de măsuri pro-nataliste bine finanțate, au fost printre țările în care numărul nașterilor s-a prăbușit. În Polonia, numărul acestora a scăzut în fiecare an, începând cu vârful recent din 2017. În 2024, numărul nașterilor era de doar 252.000, un declin de 35% în doar 8 ani. Scăderea e cu atât mai surprinzătoare cu cât, în ultimii ani, Polonia a atras un număr mare de imigranți și de cetățeni polonezi din diasporă. O parte a țărilor afectate de acest declin demografic accelerat au ajuns deja în situația în care criza le amenință viabilitatea ca state naționale.
Statele baltice și semiluna depopulării
Țările baltice au fost deosebit de afectate de recenta accelerare a declinului demografic. Letonia, de exemplu, a înregistrat mai puțin de 12.600 de nașteri în anul 2024, o scădere de 43% în doar 8 ani. Cifra este mai mică decât numărul de nașteri din diaspora românească din Anglia. Sau 2/3 din numărul nașterilor înregistrate în București în ultimii ani.
Mai mult, numărul deceselor a ajuns la peste 26.300, mai mult decât dublu. Scăderea populației este deosebit de rapidă și se observă o tendință de accelerare a acesteia. Dacă în 1990 Letonia avea aproape 2,67 milioane de locuitori, astăzi mai are doar 1,85. În 1897, avea peste 1,9 milioane. Practic, populația letonă a revenit la nivelul din secolul XIX. Mai mult, ponderea etnicilor letoni este astăzi mai scăzută, ca urmare a deportărilor și colonizărilor sovietice de după cel de-al doilea război mondial. Totodată, aproape jumătate din populația existentă este astăzi concentrată în Riga și proximitatea acesteia, restul țării având doar 15 locuitori/km2. Acest procent este în scădere rapidă și face din cea mai mare parte a Letoniei un teritoriu similar marilor prerii din Vestul american, mai mult decât altor țări europene.
Scăderi la fel de abrupte au fost observate și în Lituania și Estonia. În cazul Lituaniei, numărul nașterilor a scăzut cu aproape 41% față de 2015, iar în Estonia, cu 33% față de 2018. Lituania, ca și Letonia, a înregistrat de peste două ori mai multe decese decât nașteri.
Iar țările baltice sunt departe de a fi singure în situația aceasta. În 2023 (an pentru care avem date finale), se înregistraseră mai mult de 1,75 decese per naștere în mai multe țări europene, mai ales din zona estică și sudică a continentului. Acestea formează o „semilună” a declinului demografic accelerat.
Situația din România
Situația demografică generală a României s-a ameliorat în ultimii ani, mai ales ca urmare a redresării balanței migratorii. România a ajuns o destinație pentru imigrația internațională pentru muncă, atrăgând persoane din Nepal, Sri Lanka, Turcia, Vietnam și alte state. Totodată, valul de emigrație spre Europa de Vest pare să se fi oprit începând cu 2019, pe fondul unei scăderi a diferențelor economice dintre România și principalele destinații de emigrație ale românilor.
În același timp, o serie de fundamente demografice s-au înrăutățit. În mod notabil, a scăzut puternic numărul de nașteri raportate în interiorul țării. Acesta a ajuns la doar 160.000 în anul 2023. Rethink a semnalat, în trecut, problema raportării eronate de nașteri ale unor copii cu mame non-rezidente. Erau flagrante exemplele din Vaslui sau Vârful Câmpului (jud. Botoșani). Se pare că această problemă de raportare s-a diminuat în 2023, numărul raportat de INS fiind cu doar circa 5.000 peste cifrele preliminare.
Folosind noile cifre, vedem că în multe județe numărul nașterilor a scăzut brusc. Un exemplu dramatic este Hunedoara, unde un declin de circa 20% față de 2022 a accelerat ritmul în care scade populația județului. Dar fenomenul se observă în aproape toate regiunile, fiind ușor mai moderat în câteva județe nordice. În 2023, cu doar câteva excepții (de exemplu, Suceava), județele României au avut o natalitate de sub 10/1000, precum și o fertilitate care este de asemenea sub media ultimelor două decenii. Există însă un număr mic de localități cu natalitate ridicată, de regulă dintre cele cu populații foarte tinere (unele suburbii), cu populații mari de romi (de exemplu, Slobozia Bradului, Vrancea) sau cu un număr mare de persoane de religie penticostală (cum ar fi Vicovu de Sus sau Cajvana, Suceava).
Limitele politicilor publice
Din nefericire, până în prezent se pare că politicile publice încercate de diverse state pentru a combate problemele demografice nu au avut efectele scontate. Ungaria, de exemplu, alocă o parte semnificativă din PIB pentru măsuri de ajutare a familiilor. Acestea includ subvenționarea creditelor ipotecare pentru familiile cu copii, ajutoare pentru achiziționarea de autoturisme de familie, deduceri de impozite și eligibilitate pentru pensionare anticipată pentru mame. O parte din măsuri au fost deschise excluziv persoanelor căsătorite, multe cupluri optând pentru formalizarea relațiilor pe care le aveau deja. Cu toate acestea, nu a existat un baby boom subsecvent, deși acum Ungaria are o rată a fertilității demografice peste media Uniunii Europene (lucru care nu se întâmpla în trecut).
Similar, mai multe state au încercat să deschidă cât mai mult piața muncii unor lucrători proveniți din afara Uniunii Europene. Nici aceste măsuri nu au avut impactul scontat, în multe state existând o diferență notabilă între rata de angajare a populației de origine locală (sau a imigranților din UE) și cea a imigranților extra-comunitari. În mod deosebit, s-a observat o rată deosebit de mică de angajare în rândul femeilor originare din afara Europei. Pe termen lung, o problemă în atragerea de imigranți este declinul fertilității și în multe din țările din care provin aceștia. În mod deosebit, statele cu cele mai bune sisteme de educație (și, implicit, cei mai calificați imigranți) sunt cele care suferă cel mai mult de accelerarea fenomenului de îmbătrânire a populației.
O soluție care probabil va deveni tot mai proeminentă în ameliorarea efectelor declinului demografic va fi utilizarea de noi tehnologii pentru a augmenta productivitatea unui număr tot mai mic de muncitori și pentru a automatiza anumite activități. Dar această soluție prezintă propriile probleme, mai ales în statele care se bazează pe impozitarea muncii pentru a se finanța.
Și a ceea ce s-a încercat
Înainte de a sări la concluzia că „nu se poate”, e important să notăm că politicile pro-nataliste adoptate până în prezent nu au manifestat vreun radicalism notabil, în ciuda dimensiunii existențiale a problemei demografice. Un exemplu este distribuția dezechilibrată a finanțării pensiilor și ajutoarelor pentru familie. Consensul de finanțare al statutului de dependent, tranșat în favoarea pensionarilor, este normalizat în actualul său format apărut înainte de Primul Război Mondial. Germania, primul stat care a sistematizat ideea de pensie pentru cei care își finalizau viața activă, a făcut acest lucru la finalul secolului al XIX-lea. Atunci, o natalitate ridicată și o speranță redusă de viață făceau din pensionari o pătură infimă a populației totale. Cea mai mare parte a populației dependente consta în copii, cu nota că o mare parte intrau pe câmpul muncii înainte de vârsta majoratului.
Astăzi, piramida vârstelor s-a inversat, iar cea mai mare parte a populației dependente constă în pensionari. Aceștia, de regulă, beneficiază de sprijinul statului nu doar pentru accesul la servicii publice, ci și pentru acoperirea costurilor de trai. În contrast, costurile de trai ale copiilor sunt de regulă acoperite de părinți, cu nota că există sisteme relativ limitate de alocații sau deduceri de impozit pentru părinți. În UE, se cheltuie în medie de peste 6 ori mai mult pentru pensii de vârstă înaintată și de urmaș, decât pentru ajutoare acordate familiilor. În țări precum Spania sau Italia, vorbim de proporții de peste 10:1 și de rate mult mai ridicate de sărăcie în rândul copiilor decât în rândul bătrânilor. Spania a refuzat și ideea de reformă a pensiilor, partidele politice preferând să curteze votul unei populații îmbătrânite chiar și ipotecând viitorul țării.
Simultan, vedem un eșec sistematic al politicii de locuire. Vârsta la care tinerii reușesc să aibă propria locuință este ridicată în mare parte a Europei, iar politicile sociale (precum crearea de rețele de locuințe sociale) nu ajută tinerii din clasa de mijloc. De altfel, prețul locuințelor a urcat dramatic în multe țări europene, problemă deosebit de acută în marile orașe. Și, nu în ultimul rând, accesul universal la creșe publice nu este garantat în cea mai mare parte a Europei.
O zonă în care unele țări europene au pilotat reforme substanțiale a fost politica de migrație. Aici, Danemarca este un bun exemplu de stat care a restructurat dramatic criteriile de acces la rezidență temporară, permanentă, cetățenie și reunificare familială pentru a favoriza creșterea ponderii persoanelor înalt calificate în totalul imigranților. Și alte state au programe similare de reformă, în diverse stadii de dezbatere sau chiar implementare.
Demografia ca problemă de securitate
Recent, s-a discutat despre posibilitatea de a deroga statele membre ale Uniunii Europene de la respectarea limitelor de deficit prevăzute în Pactul de stabilitate și de creștere al UE, atunci când vine vorba de cheltuieli de apărare. Pactul fusese gândit pentru a preveni crize fiscale, dar în acest moment majoritatea liderilor europeni consideră că o eventuală criză de securitate poate reprezenta o amenințare mai gravă.
Din nefericire, criza demografică, pentru că este greu de rezolvat, dependentă de factori aflați în afara controlului direct al guvernelor (cultură, tendințe globale, influența dinamicii demografice trecute) și pentru că implică discuții dificile din punct de vedere politic, a ajuns să fie mai degrabă ignorată. Mai mult, dimensiunile ei nu sunt pe deplin înțelese nici de guverne nici de formatorii de opinie. Se vorbește de riscul japonificării Europei, deși multe țări au deja contexte demografice mai grave decât Japonia. În opinia Rethink, criza demografică vulnerabilizează statele din Europa, în general și din Uniunea Europeană, în particular. În aceste condiții, credem că măsuri similare cu bazooka fiscală dedicată apărării ar trebui să fie utilizate și pentru a ameliora măcar efectele unei îmbătrâniri și scăderi accelerate a populației europene.
Din punctul nostru de vedere, e important să acționăm pe două paliere. Pe de o parte, e nevoie de investiții reale în combaterea crizei demografice. Și includerea măsurilor de politică demografică sub umbrela investițiilor în securitate, care beneficiază de derogarea de la condițiile Pactului de stabilitate, ar fi o măsură bună. Pe de altă parte, în condițiile în care doar o mică parte a măsurilor încercate până în prezent par să fi funcționat, e nevoie de generalizarea schimbului de bune practici și a analizelor de impact. Timpul pentru a acționa a trecut deja și e absurd ca fiecare țară să încerce să învețe din propriile greșeli, repetând politici care deja au eșuat în alte state.
Mai mult, este extrem de necesar să se renunțe la obscurantism ideologic în abordarea crizei demografice. Ea este atât de adâncă, în acest moment, încât doar o combinație de măsuri pro-nataliste, reforme ale politicilor de imigrație și accesului la locuire, precum și investiții în educație și tehnologie pot preveni transformarea acesteia într-o permanență distructivă a existenței europene.
