Este Bucureștiul mai bogat decât Berlinul?

De Rethink, pe 30 aprilie 2024

Dacă ne uităm la datele statistice publicate de către Eurostat pentru a compara economiile regionale din statele membre, observăm că Bucureștiul a urcat atât de sus, încât ai crede că e subiectul acelui hit din 2012. A devansat Varșovia, dar și Parisul, Stockholm sau regiunea din jurul Utrechtului. Foarte puține regiuni de nivel NUTS 2 rămân înaintea Bucureștiului în Europa, aproape toate fiind extrem de bine urbanizate sau de bogate. Sau din Irlanda, unde acumularea de sedii de multinaționale dă rezultate cel puțin chestionabile, după cum raportează în repetate rânduri presa.

Datele finale pentru 2022 indică pentru regiunea București-Ilfov un produs intern brut per capita (PIB/cap) măsurat la paritatea puterii de cumpărare (PPP) echivalent cu 177% din media Uniunii Europene. Evident, partea cu „paritatea puterii de cumpărare” este importantă aici. PIB per capita nominal, exprimat în euro, a trecut de media UE în 2022. Și așa, este o realizare notabilă având în vedere înapoierea istorică a României.

Utilizarea parității puterii de cumpărare pentru compararea produsului intern brut și a produsului intern brut per capita este însă necesară pentru a ține cont de fluctuațiile cursului de schimb. De exemplu, dacă leul se devalorizează brusc în raport cu monede de referință precum euro sau dolarul, nu antrenează automat o contracție reală a activității economice. Serviciile și produsele care nu depind de importuri în formarea prețului final își pot păstra un preț constant în lei, chiar dacă valoarea lor în EUR sau USD scade. Salariul unui român poate trece de la 1000 la 900 de dolari la cursul de schimb, fără a antrena o scădere similară a puterii acestuia de cumpărare.

În condițiile în care România are prețuri mici la mai multe categorii de bunuri și servicii, PIB PPP este mai mare decât produsul intern nominal. Mai departe, însă, există câteva tendințe care sugerează că cifrele spectaculoase ale Bucureștiului ar putea fi ușor umflate. De exemplu, există o tendință bine documentată ca, în Europa central-estică, capitalele să aibă o diferență majoră de PIB/cap în raport cu alte regiuni. Praga, de exemplu, are 207% din media Uniunii Europene, deși Cehia e sub această medie. Această tendință ar putea reflecta o mai mare centralizare a anumitor activități economice.

Totodată, ajustarea datelor la paritatea puterii de cumpărare ține cont de prețurile naționale medii. Acest lucru poate duce la supra-evaluarea PIB/cap PPP a celor mai bogate regiuni dintr-un stat și la sub-evaluarea PIB/cap PPP în cele mai sărace. Bucureștiul și Clujul apar mai bogate decât sunt în statistici. Vaslui sau Hunedoara sunt, probabil, mai puțin sărace. Toate aceste considerente duc la un calcul mai puțin precis al PIB/cap pe plan regional decât atunci când vorbim de cifrele naționale

Dincolo de problema calculului, ar trebui să notăm limitările valorilor PPP în a calcula „avuția reală” a unui stat sau oraș. O creștere subită a dependenței de importuri plătite în valută e un exemplu bun de situație care zguduie autosuficiența statelor bogate grație costurilor locale mici. Exemple pot include o creștere a prețului unor materii prime sau bunuri, situații excepționale (de exemplu cumpărarea de vaccinuri pe timp de pandemie) sau achiziții ocazionale majore (de exemplu echipamente militare).

Partea plină a paharului

Chiar dacă ținem cont de probabila supra-evaluare a mărimii economiei capitalei și a suburbiilor acesteia, București-Ilfov rămâne un veritabil mamut conform standardelor regionale. De exemplu, produsul intern brut total este mai mare decât cel al Budapestei și este comparabil cu cel al întregii Bulgarii. Este mai mare decât cel al unor state precum Serbia, Slovenia, Croația, Moldova sau Belarus. Concentrarea unei puteri economice atât de mari într-o zonă dens populară generează potențiale avantaje economice pe termen lung. Apar economii de scară, se pot oferi servicii mai diversificate populației locale, pot apărea ecosisteme de talent și antreprenoriat.

Pe plan național, Bucureștiul și-a consolidat poziția de centru economic nedisputat, concentrând peste o cincime din activitatea economică a țării. Se observă un contrast puternic între București și județele din jumătatea sudică a României, multe dintre acestea fiind într-un proces rapid de depopulare. Rethink a semnalat în repetate rânduri că „greutatea” Bucureștiului în partea de sud a României este în creștere rapidă. Un studiu Rethink din 2023, ne arăta că are loc un fenomen de golire a multor județe sudice.

De exemplu, în perioada 2011-2022, numărul locuințelor construite în regiunile Sud-Muntenia și Sud Vest-Oltenia (108.759) a fost mai mic decât cel construit în București-Ilfov (150.875). O tendință comparabilă apare la crearea de noi locuri de muncă. În 2008, 38% din salariații din jumătatea sudică a României (regiunile București-Ilfov, Sud, Sud-Vest și Sud-Est) erau concentrați în București și Ilfov. În 2022, ponderea crescuse la 43%. Actuala tendință economică-demografică ne arată o Românie care se împarte între o jumătate sudică tot mai dominată de București și una nordică mai degrabă policentrică (centrată pe Cluj, Iași, Timișoara și alte orașe).

Dacă cifrele arată bine, de ce nu o simțim?

Scepticismul privind bogăția fabuloasă a Bucureștiului statistic este comun. De ce sunt salariile mai mici decât în orașe, chipurile, mai sărace? De ce nu arată la fel de bine ca alte metropole europene? De ce nu avem o speranță de viață mai mare? De ce e traficul atât de aglomerat?

De regulă, durează mult până ce o creștere economică susținută (precum cea a României de după 2000) se traduce în progres edilitar și social. De asemenea multe probleme „de rutină” din administrația Bucureștiului au cauze ne-economice. Sectoarele de tip „felie de pizza” fac ca primarii să fie dependenți de voturile din cartierele-dormitor, în timp ce zona centrală și vizibilă a Bucureștiului (împărțită între mai multe sectoare) rămâne lipsită de influență politică. Anumite tipuri de infrastructură sau stocul de locuințe durează decenii pentru a fi regândite sau înlocuite, iar multe tare moștenite de București au rădăcini în perioada comunistă sau interbelică. Cine a călătorit vreodată în țări „tigru” recent îmbogățite, va vedea clar că multe dintre ele nu au un urbanismul sau dotările edilitare ale țărilor de „bani vechi”.

Nu în ultimul rând, Bucureștiul are probleme sociale cu rădăcini profunde. Cartierele sărace din sud-vestul sau nord-estul orașului, au de multe ori, școli slabe sau infrastructură precară. Inegalitatea dintre centrul economic și periferia socială este prezent în capitală și are, de asemenea, rădăcini istorice. Mai există și probleme cultural-comportamentale care dau orașului un aspect „sărac”, de exemplu parcatul haotic al mașinilor pe trotuare.

Există și probleme recent apărute care nu au fost abordate într-un mod eficient. O provocare care trebuie adresată urgent este integrarea dintre București și suburbiile din Ilfov, care acum găzduiesc peste 500.000 de locuitori.   Un exemplu bun sunt școlile. Capacitatea de școlarizare din principalele suburbii nu a evoluat în ton cu transformările demografice. Mulți copii din suburbii precum Popești-Leordeni, Chiajna sau Bragadiru fac naveta la școli din oraș în care s-a ajuns să se învețe chiar și în trei schimburi. Ceea ce contribuie involuntar atât la problema traficului, cât și la cea a calității inadecvate a educației din multe școli.

Dacă infrastructura de transport din oraș este relativ decentă, iar în jurul orașului apare o a doua centură în regim de autostradă, transporturile dintre București și Ilfov sunt deficitare. De exemplu, lipsește o rețea de trenuri suburbane. București e cel mai mare oraș european aflat în această poziție. Lipsa de soluții de mobilitate moderne face locuitorii suburbiilor dependenți de mașină și prizonieri ai unui trafic cu un iz non-european.

O scurtă concluzie – probleme, soluții și calibrarea așteptărilor

București este un oraș bogat. Nu este în mod real cu 80% mai bogat decât media Uniunii Europene, dar a cunoscut progrese spectaculoase în ultimele decenii. România a fost una dintre cele mai sărace țări din Europa de-a lungul ultimilor 160 de ani. Rezolvarea problemelor capitalei va necesita însă schimbări de mentalitate, dar și o transformare a așteptărilor populației.

Traficul, de exemplu, reprezintă o doleanță perenă a locuitorilor capitalei. Dorința bucureștenilor ca autoritățile să le asigure mobilitatea cu mașina este însă nerealistă. Cei care visează la urbanism în stil american și la o soluție strict rutieră pentru problemele de mobilitate ignoră diferențele uriașe de densitate a populației dintre București și orașele cu rețele de autostrăzi urbane de aiurea. În București-Ilfov, 2,3 milioane de oameni locuiesc în doar 350 de km2 de teritoriu urbanizat, aceasta incluzând cartierele de case din Bragadiru, Voluntari, Popești, etc. Densitatea este dublă față de zona metropolitană a Budapestei și de peste 5 ori mai mare decât într-o metropolă americană cu populație comparabilă. Va trebui să ținem cont de această densitate în planificarea viitorului. De unde nevoia pentru soluții de transport pe șine.

O bună parte din soluțiile la problemele capitalei vor trebui să apară în Ilfov. Ideea de cartiere-dormitor care folosesc exclusiv serviciile din București duce la scăderea calității acestora pentru toți utilizatorii, întărind discrepanța de percepție dintre bogăția „pe hârtie” și realitatea trăită. Lipsa unei coordonări există nu doar între București și Ilfov, ci și intern, între sectoare. Cât timp majoritatea alegătorilor din sectoare stau în cartierele-dormitor apărute în perioada comunistă, centrul va rămâne neglijat. Fenomenul, din nefericire, nu este complet nou. Există zone cvasi-rurale în inelul interior care trebuie puse în valoare și care pe moment sunt aproape în paragină. Există zone degradate care în alte orașe ar fi poli naturali de dezvoltare (de exemplu Gara de Nord).

Dincolo de Ilfov, Bucureștiul suferă de pe urma poziției relativ periferice în conectivitatea europeană. Încă nu e conectat de restul Uniunii Europene prin rețeaua pan-europeană de autostrăzi sau printr-un coridor feroviar complet reabilitat. Principalul aeroport este aproape de limita capacității și nu este încă în lucru vreo extensie majoră. Mai mult, nu există curse inter-continentale de lungă distanță regulate. Totodată, apare izolarea culturală relativă. București trebuie să își transpună puterea economică în „soft power” pentru a reuși să își fructifice potențialul economic pe termen lung.

Pare o listă lungă, dar dacă e să încheiem discuția despre cât de bogat este Bucureștiul, nu putem să nu reflectăm la progresul ultimilor 25 de ani. București este astăzi o destinație pentru imigranți de pe alte continente, are zeci de mii de angajați cu salarii de nivel european și oferă o putere reală de cumpărare aproape occidentală pentru mulți locuitori. Primul deceniu gri al tranziției a fost aproape uitat, iar multe din frustrările cotidiene provin din comparații făcute cu alte metropole și capitale europene. Din aceste comparații, ne este evident că București nu este cu adevărat un oraș mai bogat decât Parisul sau Berlinul – cel puțin nu din perspectiva locuitorului mediu. În același timp, realitatea trăită este una a decalajelor tot mai mici. Doar timpul ne va arăta dacă acestea pot fi închise cu totul și dacă inechitățile trăite de locuitorii singurei metropole românești pot fi stinse.

Referințe

1. Vezi
2. Calculat în baza datelor Eurostat, bază de date nama_10r_2gdp
3. Conform cifrelor INS Tempo
4. O lucrare comprehensivă pe această temă este cartea lui Bogdan Murgescu, România şi Europa. Acumularea decalajelor economice (1500-2010)
Subiecte asemănătoare:
Articole » Este Bucureștiul mai bogat decât Berlinul?