Eurostat a publicat recent informații despre rata fertilității totale în Uniunea Europeană, aferente anului 2021. Cu o medie de 1,81 copii, România s-a plasat, alături de Franța și Cehia, pe podiumul comunitar. Chiar și așa, suntem sub nivelul de înlocuire pe termen lung a populației. Rata totală de fertilitate (TFR), cunoscută şi ca „indicatorul conjunctural al fertilităţii”, reprezintă numărul mediu de copii pe care i-ar naște o femeie în cursul vieții sale fertile, în condițiile dintr-un an dat. Spre deosebire de rata natalității, nu este influențată de structura de vârstă a populației și ne spune mai clar cât de departe suntem de posibilitatea stabilizării mărimii populației pe termen lung.
Harta 1 – Harta fertilitatii totale in Europa. Sursa: Eurostat.
Din nefericire, există o serie de incongruențe în datele raportate de România folosite pentru calcularea ratei natalității și a fertilității totale. În mod special, există o serie de inconsistențe locale și regionale care ne fac să bănuim că ne confruntăm cu un fenomen de supra-estimare a numărului de nașteri din rândul populației rezidente de facto.
Cum se raportează nașterile în România
În Uniunea Europeană, nașterile sunt repartizate pe state membre în funcție de reședința obișnuită a mamei. Astfel, dacă o familie de români locuiește în Italia și are un copil, acesta va fi raportat ca născut în Italia. Acest lucru este valabil chiar dacă părinții au exclusiv cetățenie română și au cărți de identitate pe care figurează un domiciliu românesc. Dacă trăiesc și lucrează cea mai mare parte a anului în Italia, nașterile sunt raportate acolo.
În trecut, astfel de considerații erau prea puțin relevante pentru contextul românesc. Certificatele de naștere emise de către stat corespundeau în mare măsură cu numărul real de nașteri de pe teritoriul național. Până în anul 2011, în numărul nou-născuților raportat curent au fost incluși născuții-vii ai căror mame aveau domiciliul in România și a căror naștere a fost înregistrată la oficiile de stare civilă din România. După 2012 sunt incluși născuții-vii ale căror mame aveau domiciliul sau reședința obișnuită în România și a căror naștere a fost înregistrată la oficiile de stare civilă din România. Această metodă de colecție a datelor și raportare este în mare măsură învechită și prea puțin potrivită în actualul context social.
Pe durata tranziției, câteva milioane de persoane au plecat însă din țară. Totodată, a apărut o procedură de redobândire a cetățenie române pentru persoanele care o avuseseră în trecut și pentru urmașii lor. În acest context și în lipsa unei evidențe clare a statutului de rezidență, nu poate fi împiedicată în mod efectiv înregistrarea unei nașteri în țară de către persoane cu reședința obișnuită în afara teritoriului național.
În 2012, INS a început să raporteze separat nașterile în rândul mamelor cu reședința obișnuită în România, pentru a face datele comparabile cu cele colectate în alte state europene. Pentru 2012 și 2013 au fost incluși în noua serie de date numai născuții-vii care s-au născut in România, indiferent de țara de reședință obișnuită, ale căror mame aveau la momentul nașterii domiciliul în România, iar repartizarea lor teritorială s-a făcut după domiciliul mamei. Începând cu 2014 sunt incluși numai născuții-vii ale căror mame aveau reședința obișnuită în România și a căror naștere a fost înregistrată la oficiile de stare civilă din România. Condiția ca nașterea să se fi produs pe teritoriul României a dispărut.
Unde „dă cu virgulă”
În primii doi ani, s-a observat o diferență destul de mare între noua serie de date și vechea raportare, de peste 20.000 de nașteri. După 2014 s-a produs însă o schimbare destul de bruscă de tendință. Diferența dintre cele două serii a scăzut la câteva mii de persoane.
Figura 1 – Numărul de nașteri între 2012 și 2021. Sursa: INS Tempo POP201D și POP201K
Cele mai frapante schimbări de tendință s-au produs pe plan local și regional. În municipiul Vaslui, de exemplu, s-a observat o explozie a numărului de nașteri înregistrate conform noii metodologii. Dacă în 2013 se raportau puțin sub 600 de copii, în 2019 numărul se apropiase de 2000. În acel an, Vasluiul raporta un număr de nașteri considerabil mai mare decât cel înregistrat în Ploiești (oraș de peste trei ori mai mare), iar fertilitatea totală calculată în județ a ajuns cu mult peste media europeană, la un nivel mai degrabă tipic țărilor aflate în curs de dezvoltare. Creșteri mai puțin spectaculoase dar potențial suspecte ale numărului de nașteri s-au înregistrat în Huși și chiar Iași (acesta din urmă este un pol real de atracție demografică, deci creșterea poate reflecta și tendințe reale).
Figura 2 – Variația nașterilor în rândul populației „rezidente” din Vaslui. Sursa: INS Tempo POP201K
Variațiile prezente în Vaslui sunt suspecte și cel mai probabil pot fi atribuite înregistrării unor nașteri în rândul unor mame care nu aveau în mod real reședința obișnuită în municipiu. Orașul pare să fie o țintă predilectă a imigrației formale basarabene, adică a unei imigrații existente doar în acte. Fenomenul a fost deja semnalat în presă. Mai mult, erorile de înregistrare sunt dificil de contracarat. La urma urmei, o persoană poate declara că are reședința obișnuită în România, mai ales dacă are și o adresă românească în cartea de identitate.
Figura 3 – Variația nașterilor per cele două metode de înregistrare. Sursa: INS Tempo POP201D și POP201K
Amploarea fenomenului este greu de estimat. Totuși, datele privind numărul de copii înscriși ulterior în școli și grădinițe și diferențele existente în datele raportate în 2012 și 2013 indică un număr de înregistrări incorecte care s-ar situa în jurul cifrei de 20.000. Implicațiile unei astfel de diferențe sunt problematice. Există consecințe de ordin legal și fiscal. O persoană cu cetățenie română și reședință obișnuită în alt stat UE poate pretinde că este rezident permanent în ambele și poate colecta două seturi de beneficii sociale (de exemplu, alocații). Mai mult, există un risc de distorsiune a datelor demografice raportate de România și chiar de ușoară supra-estimare a natalității și a fertilității la nivelul Uniunii Europene.
Din fericire, se pare că fenomenul este mai accentuat în unele localități și este posibilă operarea unui nivel crescut de exigentă în cazul acestora. Legal și logistic, nu este ușor, dar calibrarea corectă a politicilor publice este dependentă de colectarea corectă a datelor demografice.
Referințe 1 În lipsa altor factori, precum creșterea speranței de viață sau migrația externă 2 Conform notelor metodologice asociate seriei de date INS Tempo POP201D 3 Conform notelor metodologice asociate seriei de date INS Tempo POP201K 4 Vezi articol
