Fiecare țară este confruntată, zilnic, cu o sumedenie de probleme și cu nevoia de a le răspunde. În fiecare zi, sunt luate decizii. De cele mai multe ori, aceste decizii se încadrează în o serie de tipare. De exemplu, băncile centrale tind să crească dobânda cheie atunci când crește rata inflației. Guvernele taie din cheltuieli atunci când se confruntă cu deficite. Când cresc riscurile de securitate, se măresc cheltuielile de apărare.
În cazuri rare dar semnificative pe plan istoric, diverse țări decid să rupă tiparele pre-existente și să încerce abordări care nu se încadrează în tipare previzibile. Aceste decizii au puterea de a transforma radical realitățile locale, regionale sau chiar globale și să devină un punct de reper pentru state, politicieni sau oameni obișnuiți.
Atena
Primul din cele trei cazuri pe care le vom discuta este antic, la propriu. Atena este un exemplu bun de reformă radicală, dar și de butterfly effect: reformele adoptate în urmă cu 2500 de ani au efecte asupra societății occidentale și globale până în ziua de astăzi.
Atena s-a confruntat, în secolele VII-VI î.Ch., cu nevoia de a rezolva un conflict social și economic între oligarhi și oamenii „de rând”. Un conflict care s-a repetat și în alte orașe-stat antice, de exemplu în Roma prin lupta pentru acces la putere dintre plebei și patricieni. La fel ca în cazul Romei, răspunsul atenian la aceste provocări a contribuit la crearea temeliilor întregii societăți occidentale de astăzi.
Creșterea inechității în societatea ateniană dusese la concentrarea puterii în mâinile unui număr limitat de persoane înstărite. Mulți cetățeni săraci ajunseseră sclavi pe fondul datoriilor excesive, și o formă de șerbie apăruse în rândul populației. Atena a răspuns prin mai multe valuri de reformă, primele început de Solon în 594 î.Ch., ultimele finalizate de Clistene în 509 î.Ch. Cele două valuri de reforme au fost întrerupte de o „tiranie” populistă. La finalul unui secol de reforme, au fost puse bazele unui regim democratic unic în istorie. Atena s-a constituit într-o societate în care egalitatea între cetățeni și libertatea erau centrale spațiului public. Într-atât de mult încât unele poziții erau ocupate prin tragere la sorți, iar adunarea cetățenilor avea dreptul de a decide direct pentru oricare subiect relevant pentru stat, de la procese până la legi și chiar decizii militare. În Atena, puterile din stat nu erau separate.
Atena clasică și sistemul său politic au contribuit la crearea unei atmosfere de libertate, alimentat și de prosperitatea crescută generată de apariția unui imperiu comercial atenian în secolul V î.Ch. Filosofia, inclusiv cea politică, a înflorit pe fondul dezbaterilor din Academia lui Platon și Likeion-ul lui Aristotel.
Chiar dacă democrația ateniană s-a transformat într-un simplu guvern local după instaurarea hegemoniei regatelor elenistice și a ocupației romane, ideile care au stat la baza acesteia constituie o parte fundamentală a civilizației occidentale moderne.
Israel
Israel este una din cele mai tinere țări din lume. Populația evreiască din Palestina a fost parțial expulzată de romani în secolele I-II și apoi a continuat să scadă. Spre finalul secolului XIX, mișcarea sionistă a lansat o inițiativă de repatriere a evreilor din întreaga lume. Dar, în momentul în care statul evreiesc a devenit independent (în 1948), avea o populație de doar 700.000 de persoane.
Israelul nou-suveran s-a confruntat, în momentul independenței, cu o serie de riscuri de securitate extreme. Fiind o țară izolată și mică, singura soluție pentru supraviețuire a fost reprezentată de o abordare extrem de creativă a conflictelor militare, inclusiv a operațiunilor speciale și a politicii externe. De la alianțe de conjunctură la operațiuni cu totul neobișnuite (de exemplu cunoscutul raid asupra aeroportului din Entebbe, din 1976), Israelul a făcut tot ce era necesar pentru a supraviețui. A utilizat relații informale, acorduri secretizate, operațiuni speciale îndrăznețe și o filosofie centrată pe descentralizarea deciziilor și încurajarea atitudinilor disruptive.
Pe plan economic, Israelul a traversat și o serie de crize în primii 40 de ani de existență. Dar, în anii 80, au fost inițiate o serie de reforme substanțiale. De exemplu, deși statul se dezvoltase pe tradiții sindicaliste și socialiste puternice, a liberalizat economia în anii 80-90, adaptându-se rapid la noile condiții economice asociate cu sfârșitul Războiului Rece și cu consolidarea globalizării economice. În anii 90, peste 1 milion de evrei înalt calificați din fosta Uniune Sovietică s-au stabilit pe teritoriul Israelului, ducând la creșterea rapidă a populației cu 20%. Mulți nu au găsit locuri de muncă potrivite nivelului propriu de calificare, pe termen scurt, dar după două decenii noii imigranți și copiii lor au contribuit la un boom în sectorul tehnologic.
O teorie interesantă leagă dezvoltarea economică de filosofia dominantă din sectorul militar. Accentul pus pe autonomie, decizii îndrăznețe și responsabilitate personală se transmite din etos-ul militar în viața civilă. La urma urmei, israelienii petrec trei ani în armată (femeile doar doi) și participă în mod regulat la instruire în regim de rezerviști. Prieteniile legate în armată durează, adesea, o viață întreagă. Valorile cultivate de armată se pot transpune ușor în economie. Cunoscuta carte „Start-up nation” opina că există o legătură între spiritul combativ, aproape antreprenorial și camaraderia cultivate în timpul serviciului militar și succesul economic al ecosistemului de start-up-uri israelian.
Estonia
Estonia este un mic stat est-european, cu o populație de doar 1,3 milioane de locuitori. După o scurtă perioadă de statalitate în perioada interbelică, și-a redobândit independența în 1991. A devenit ulterior membră a Uniunii Europene în 2004 și a aderat la moneda unică euro în 2011, fiind primul stat baltic care a făcut acest pas. Estonia a suferit puternic de pe urma crizei economice începute în 2008, după un boom economic anterior. Totuși, și-a revenit cu viteză după perioada de criză, a ajuns să aibă o balanță pozitivă a comerțului extern, să ajungă cel mai bine cotat stat în clasamentul PISA și să atragă finanțări-record pentru sectorul său start-up. Digitalizarea a fost vârful de lance al dezvoltării economiei estone, iar aici țara a fost un early adopter. Până în 2000, toate școlile din țară erau conectate la internet, iar din 2002 statul începuse dezvoltarea unui ID național online.
După aderarea la Uniunea Europeană, un program de e-rezidență a urmărit transformarea Estoniei într-un punct de plecare pentru afaceri derulate pe întreg teritoriul Uniunii Europene. Totodată, a fost introdus un program național de extindere a literației digitale la populația adultă, care a contribuit la utilizarea diverselor instrumente digitale introduse de către întreaga populație. Fiscalitatea a fost simplificată, statul având o cotă unică. Cu toate acestea, a avut loc o prioritizare radicală a educației, alocarea a aproape 6% din PIB pentru învățământ implicând un efort bugetar considerabil.
Valul de măsuri adoptate de către autoritățile de la Tallinn au făcut din Estonia un exemplu de succes și un model pentru multe alte țări. Spre deosebire de majoritatea celorlalte state fost comuniste din Europa, Estonia s-a distins prin succesul avut în a atrage investiții în start-up-uri și fonduri de cercetare. Cireașa de pe tort, are cea mai mică datorie publică din UE, având o flexibilitate considerabilă în a răspunde unor viitoare crize.
Dar România?
Înainte de toate, este important să menționăm că, începând cu anul 2000, România a cunoscut o traiectorie economică pozitivă. De exemplu, strict din punct de vedere al creșterii economice generale, nu a fost în urma Estoniei. Cu toate acestea, spre deosebire de Estonia, are o mulțime din probleme structurale nerezolvate și chiar cronicizate. Acel gen de probleme structurale care duc de regulă la „middle income trap”. În România există un proces natural de convergență spre media Uniunii Europene, ca urmare a apartenenței la piața unică. Aceasta compensează eventualele tendințe de stagnare de pe piața locală. Dar acest proces de convergență are o serie de limite, motiv pentru care există diferențe de dezvoltare pe termen lung în blocul comunitar: de exemplu cele dintre sudul și nordul Europei de Vest.
Atena antică, Israelul secolului XX și Estonia anilor 90-2000 s-au transformat în disruptori în bună parte din cauza unor probleme structurale cu care s-au confruntat: inegalitate extremă, lipsa de resurse și diferența de talie față de principalii rivali, respectiv nevoia de restructurare economică în perioada post-comunistă. România are de asemenea o serie de probleme structurale cronice. Rethink consideră că nivelul scăzut de educație al populației, inechitățile din sistemul educațional și nivelul scăzut de inovare reprezintă probleme grave pe termen lung. Aceste provocări sunt augmentate de evoluția rapidă a tehnologiei, care influențează în mod decisiv productivitatea din economie și avantajează statele flexibile cu populații educate.
Din nefericire, până în prezent România a fost un late adopter al multor politici publice. În anumite cazuri, a avut politici relativ nișate. Cota unică de impozitare, de exemplu, este relativ rară pe plan global. În același timp, România nu este un furnizor de politici publice originale, de succes. Problemele din educație, de exemplu, sunt cunoscute de mai multe decenii. Ideea că job-urile viitorului vor fi dependente de tehnologie este de asemenea omniprezentă în spațiul public. Dar nici într-un caz, nici în celălalt, nu s-a observat vreun răspuns radical din zona politică.
Convenții versus politici radicale
Convențiile sunt unul din principalii dușmani ai politicilor radicale, alături de constrângerile bugetare și de obligațiile generate de ciclul electoral. Pensiile sunt exemplul cel mai bun: s-a generalizat ideea că statul acoperă costurile de trai ale persoanelor în vârstă, începând cu finalul secolului XIX. Realitatea care a permis apariția sistemelor de pensii clasice (creșterea continuă a populației active) a dispărut, dar consensul social a împiedicat reformarea sistemelor de pensii din multe state. Țările au început să încerce să adapteze o realitate matematică la considerentele politice. În multe cazuri, spațiul de manevră fiscal s-a micșorat, și alte cheltuieli au fost reduse. Spania, de exemplu, a ales să persevereze în menținerea unui sistem de pensii public de tip clasic deși costurile au o tendință continuă de creștere. A ales ceea ce este convenabil politic în locul unei adaptări curajoase la realități în schimbare.
Simultan, aceeași convenție funcționează invers atunci când vine vorba de copii, și de datoria statului față de ei. Desigur, educația copiilor e gratuită și aceștia nu au costuri proprii legate de locuință (în afară de întreținere). Dar o familie va plăti majoritatea costurilor de îngrijire a copilului, nu statul, deși copiii sunt tot de cetățeni dependenți, fără sursă de venit proprie. Rezultatul, în Spania, este previzibil: deși a reușit să mențină o rată redusă a sărăciei în rândul populației vârstnice, lipsa de sprijin adresat familiilor face din copiii Spaniei unii dintre cei mai săraci ai Europei. Băieții din Spania au cea mai mare rată de părăsire timpurile a școlii din UE, ceea ce va pune probleme economiei și societății spaniole pe termen lung.
Această problemă este una generală: societățile dezvoltă consensuri în jurul politicilor publice înrădăcinate și acceptă cu greu schimbări care încalcă dogma dominantă. Atena antică, Israelul sau Estonia au ales – atunci când au fost confruntate cu situații de risc – să vină cu soluții inovatoare care nu se bazau neapărat pe modele consacrate aiurea. Deciziile luate le-au transformat într-o sursă de inspirație pentru alte state și le-au permis să treacă cu succes de situațiile de criză temporară. În opinia Rethink, acest tip de radicalism constructiv reprezintă o sursă de diferențiere între traiectoriile politice și economice ale diverselor țări.
În concluzie
Pentru România, posibilitatea de a deveni un policy disruptor este una care nu ar trebui ignorată. De la beneficiile imediate aduse de rezolvarea crizelor, ar avea oportunitatea de a deveni un furnizor de servicii și de consultanță, de a avea o resursă autentică de soft power. Există numeroase sfere în care deciziile radicale ar putea transforma România. Mutarea a 10% din populația rurală în mediul urban în contexte mai productive, de exemplu, ar transforma economia României. Reducerea cu 4 ani a vârstei medii de emancipare a tinerilor români și facilitarea accesului la locuințe ar produce de asemenea efecte pozitive. Toate acestea ar necesita dezvoltarea de instrumente de politică publică care nu sunt neapărat la îndemână, ar necesita exact acel soi de radicalism constructiv care ar permite României să iasă în evidență.
Referințe 1 https://startupnationbook.com 2 O analiză scurtă a ce înseamnă middle income trap cât și a rutelor de ieșire poate fi parcursă la aici. 3 Vezi Eurostat 4 Vezi Eurostat
