Rethink Talks

27 martie 2025 – Alegeri, atașamente și dezamăgiri colective

Am vorbit despre atașamente și dezamăgiri colective, în perspectiva alegerilor prezidențiale din luna mai.

Am văzut în jur oameni care au plâns, au amenințat, au urlat sau chiar au recurs la violență din cauza unor dispute pe teme politice. Oameni care și-au transformat preferințele politice într-un aspect-cheie al propriei identități. Ne-am întrebat care sunt mecanismele din spatele radicalizării politice la care asistăm de câțiva ani și am încercat să înțelegem care sunt riscurile generate de continuarea sau adâncirea actualului climat politic tensionat.

Pe 27 martie, de la ora 19:00, la Impact Hub Universitate, psihologul Alin Sava, profesor la Universitatea de Vest Timișoara, a fost în dialog cu jurnalistul Vlad Petreanu pentru a oferi răspunsuri la aceste întrebări.

26 februarie 2025 – Viitor via educație

În februarie, am organizat o nouă ediție Rethink Talks, într-un format inedit – un dialog între ministrul Educației, Daniel David, și doi elevi de la Avenor College, Matei Ghiță și Alexandra Pop.

Am vorbit despre Viitor via educație. Într-o lume aflată în permanentă schimbare, am încercat să aflăm cum putem face față provocărilor viitorului și dacă, printr-un sistem performant de învățământ, le putem transforma în oportunități.

Ne-a bucurat entuziasmul celor prezenți și energia dezbaterii de miercuri, 26 februarie, la Impact Hub București. Mulțumim tuturor celor care ni s-au alăturat!

29 ianuarie 2025 – democraţie.ro. 35 de ani mai târziu

După recentele alegeri, am asistat la o dezbatere intensă despre orientarea externă a României și valorile românilor. În cadrul Rethink Talks, Elena Calistru și Barbu Mateescu au analizat rezultatele raportului „România între național și european în era dezinformării”, realizat de INSCOP Research la comanda Funky Citizens. Studiul a arătat că 77% dintre români consideră că țara noastră ar trebui să se îndrepte spre Vest (UE, SUA, NATO), o creștere semnificativă față de 71,7% în ianuarie 2022. Totodată, 80,4% dintre români percep SUA și UE ca având o influență pozitivă asupra României, comparativ cu 61,8% în septembrie 2021. În același timp, 69,1% ar vota pentru un partid sau candidat naționalist care promovează valorile religioase și susține familia tradițională, ceea ce evidențiază o dinamică interesantă – dorința de aliniere politică cu Occidentul, dar și o direcție mai tradiționalistă în politica internă. Mulțumim tuturor celor care ni s-au alăturat pe 29 ianuarie la Impact Hub pentru această discuție relevantă despre viitorul politic al României!

19 septembrie 2024 – Cum dăm voce culturii românești

Toamna trecuta am deschis seria Rethink Talks cu o dezbatere despre cultura românească și felul în care îi putem oferi o voce mai puternică. Împreună cu prietenii noștri de la Cred în România, am avut onoarea de a-i asculta pe rectorul UBB, Daniel David, profesorul Valeriu Stoica, ministrul Culturii, Raluca Turcan, și Sever Voinescu, redactor-șef Dilema Veche. Discuția, moderată de Justin Anghel, membru fondator Cred în România, a avut loc pe 19 septembrie la ARCUB – Hanul Gabroveni și a adus perspective valoroase asupra viitorului culturii românești. Mulțumim tuturor celor care ne-au fost alături!

17 iunie 2024 – Comunități în devenire. Sănătatea mintală a copiilor și tinerilor

Luni, 17 iunie, am avut onoarea de a găzdui o nouă ediție Rethink Talks – „Comunități în devenire. Sănătatea mintală a copiilor și tinerilor”. Alături de noi au fost Simona Baciu (fondator și președinte InIm Institute și Transylvania College), Mihai Copăceanu (psiholog, doctor în medicină) și Nadia Tătaru (director și co-fondator Itsy Bitsy, președinte Asociația Părinților Isteți). Discuția a fost una profundă și relevantă, abordând provocările tot mai mari cu care se confruntă copiii și tinerii, dar și rolul comunităților în sprijinirea lor. Mulțumim tuturor participanților și partenerilor care au contribuit la acest dialog esențial!

22 aprilie 2024 – How can we transform a country?

Pe 22 aprilie, Rethink Talks a căpătat o dimensiune internațională, aducând în prim-plan un dialog inspirațional cu Ron Kaufman la cinematograful Elvira Popescu din cadrul Institutului Francez din București. Discuția a fost dedicată schimbărilor de mentalitate și abordărilor necesare pentru a construi un proiect de țară relevant pentru secolul XXI. Ne-a impresionat perspectiva lui Ron Kaufman asupra modului în care transformarea culturii serviciilor din Singapore a consolidat poziția orașului-stat ca hub global în domenii precum finanțele, logistica, ospitalitatea și turismul. Mulțumim tuturor celor care ni s-au alăturat la acest eveniment special și au contribuit la conturarea unor idei valoroase pentru viitorul României!

18 martie 2024 – Oraşele. Oportunităţi şi provocări. O conversație despre regândirea vieții urbane

Pe 18 martie, am dat startul seriei Rethink Talks 2024 cu o conversație captivantă despre regândirea vieții urbane, desfășurată la Institutul Francez din București. Ne-am bucurat să îl avem alături pe Ovidiu Șandor, alături de Tatian Diaconu și Bogdan Suditu, într-un dialog despre provocările și oportunitățile orașelor moderne. Am explorat impactul vieții urbane asupra demografiei, educației, carierei și sănătății mintale, încercând să înțelegem cum putem construi orașe mai sustenabile și mai prietenoase pentru oameni. Mulțumim tuturor celor care ni s-au alăturat și au contribuit la această dezbatere importantă!