Rezultatele educației sunt greu de măsurat și cu atât mai greu de comparat între țări. Sau chiar de-a lungul anilor. Zeitgeist-ul se schimbă și odată cu el și obiectivele de învățare propuse de autorități sau de școli. O educație clasică, care includea materii precum latina, greaca veche și filosofia, era filiera cea mai prestigioasă la începutul secolului XX în majoritatea statelor Europei. La începutul secolului XXI, un accent tot mai mare s-a pus pe competențele transversale. În educația profesională, obiectivele au fost mereu centrate pe învățarea unei meserii, dar prestigiul filierei a fluctuat odată cu emergența economiilor dominate de servicii și cu masificarea învățământului universitar.
Este cu atât mai greu să comparăm rezultatele școlilor pe plan internațional. Curriculumul diferă, în primul rând. Marea majoritate a sistemelor de educație au examene la finalul învățământului secundar sau pe post de filtru înaintea celui terțiar, dar acestea iau multe forme. Nu doar ca nume (bacalaureat, Abitur, A-levels, SAT/ACT, Matura, examene psihometric, etc.) dar și ca filosofie, conținut, formă sau nivel de centralizare a organizării.
Totuși, începutul secolului XXI a marcat o revoluție în privința comparabilității internaționale a rezultatelor sistemelor de educație. OCDE (Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică) a lansat testele PISA (Programme for International Student Assessment) în 1997, prima administrare având loc în 2000. Testele PISA sunt evaluări internaționale comparative, măsurând abilitățile elevilor de 15 ani în citire, matematică și științe. Deși au fost criticate de unii specialiști, oferă totuși o perspectivă comparativă a performanțelor școlare între țări din prisma aplicabilității cunoștințelor dobândite de elevi, evidențiind sistemele educaționale eficiente. Elevii nu sunt evaluați cu probleme sau teste clasice, ci în funcție de capacitatea de a aplica ce cunosc în contexte din lumea reală. Testele PISA pornesc de la premisa că orice copil de 15 ani trebuie să poate înțelege și interpreta comunicarea scrisă, să utilizeze matematica pentru a rezolva probleme cu care se confruntă în viața de zi cu zi sau să înțeleagă modul în care științele interacționează cu activitățile cotidiene. Filosofia unui sistem educațional, obiectivele formale de învățare sau curriculumul contau prea puțin dacă un copil nu era capabil să aplice ceea ce învățase. Drept urmare, rezultatele testelor PISA furnizează informații esențiale pentru guverne în dezvoltarea strategiilor educaționale, identificarea deficiențelor și promovarea inovației.
Dar testele PISA au un impact generat și de modul în care sunt comunicate rezultatele. Acestea iau forma unui scor care permite ierarhizarea țărilor, măsurarea inegalității rezultatelor interne și chiar rezultatele anumitor sub-grupuri de populație. Multe din discursurile despre calitatea educației sau despre impactul anumitor politici publice, existente la nivel național, au fost demontate. Lucru valabil și pentru stereotipuri: elevii din Asia de Est, care în teorie învață în sisteme puternic axate pe memorare și pe învățare mecanică, s-au dovedit foarte buni în a aplica cele învățate în contexte cotidiene. În același timp, este tot mai clar că o parte din factorii care influențează succesul sistemelor educaționale nu pot fi „atacați” cu ușurință de politicile publice clasice. Un factor potențial controversat este cultura în care au fost crescuți și cu ajutorul căreia au fost formați elevii.
PISA 2022 – consolidarea excepționalismului Asiei de Est
Testele PISA din 2022 (rezultatele fiind comunicate în 2023) au produs o serie de surprize dar, totodată, au confirmat o ierarhie globală deja consacrată. Statele a căror elevi aveau cele mai bune rezultate erau concentrate în Asia de Est și de Sud-Est. În mod notabil, toate aveau o cultură „sinică” influențată de civilizația chineză și de confucianism. Cele patru mari popoare/grupuri etnice asociate sinosferei culturale sunt chinezii, japonezii, coreenii și vietnamezii. Statele și entitățile politice autonome în care aceștia sunt majoritari includ China, Japonia, Vietnam, Coreea de Sud, Coreea de Nord, Taiwan, Hong Kong, Singapore și Macao. Dintre acestea, 7 au participat la testele PISA. Dacă ne uităm la scorurile medii din 2023, primele 6 poziții sunt ocupate de țări din acest grup. Vietnam este mult în urma celorlalte state, dar ocupă totuși un respectabil loc #35 global. Locul este decent considerând că nivelul de dezvoltare economic al Vietnamului este unul redus, limitând resursele aflate la dispoziția școlilor. O altă tendință surprinzătoare a fost creșterea scorurilor medii față de 2018 în unele țări est-asiatice, de exemplu Singapore sau Japonia. Acest lucru s-a întâmplat în ciuda pandemiei, care a fost însă mai bine gestionată în o parte a acestor țări.
Un clivaj îngrijorător în Europa
Statele europene, în schimb, se confruntă cu o scădere a performanțelor școlare. Pentru multe țări, tendința era deja vizibilă în 2018 sau chiar testările anterioare, dar s-a acutizat. Un rezultat surprinzător apare atunci când ne uităm la cifrele detaliate ale unor foste performere europene. Iese în evidență chiar declinul fostului „port-drapel” al excelenței educaționale europene: sistemul finlandez de educație. Acesta are în continuare rezultate bune, dar ocupă ultimul loc într-un clasament important în actualul context demografic: are cel mai mare clivaj de rezultate dintre elevii de origine națională și elevii din familii de imigranți. Chiar atunci când rezultatele sunt „controlate” pentru situația socială a respondenților, imigranții din prima și a doua generație sunt în urmă. Per total însă, declinul rezultatelor Finlandei nu poate fi explicat decât în mică parte prin efectul statistic al rezultatelor slabe ale elevilor imigranți, deși pot exista efecte indirecte (de ex. cauzate de o nouă utilizare a resurselor în școli).
Când Finlanda a atras atenția specialiștilor în educație la începutul anilor 2000, se remarca printr-un nivel de omogenitate etno-culturală rar pentru cei 15 membri pre-2004 ai Uniunii Europene: ponderea imigranților și a copiilor acestora era mică iar o bună parte proveneau din populații apropiate geografic și cultural, de exemplu karelieni ruși sau estonieni. Imigrația din afara Europei a cunoscut un boom relativ recent, ceea ce poate explica parțial diferențele mari de rezultate (elevii născuți în alte state au nevoie, adesea, de mai mulți ani pentru a se integra pe deplin). Totuși, diferențele mari de scor trădează o lipsă de rezultate rapide (în materie de integrare a elevilor) atunci când diferențele de origine sunt însoțite de clivaje importante. În mod notabil, Canada, un alt stat în care ponderea studenților imigranți a crescut puternic în ultimii ani, nu se confruntă cu acest fenomen. Ar fi însă speculativ să punem capacitatea sporită de integrare doar pe seama culturii școlare, Canada remarcându-se printr-un sistem selectiv de imigrație care atrage mai ales persoane din clasa de mijloc deja familiare cu limbile engleză sau franceză.
În contrast cu Canada și mai degrabă în linie cu Finlanda, majoritatea statelor europene se confruntă cu clivaje notabile între rezultatele elevilor în funcție de origine. Și în multe cazuri, factorii socio-economici nu pot explica decât o parte a diferențelor. Restul sunt atribuite fie discriminării, fie factorilor culturali care afectează elevii imigranți în diverse moduri. Din nefericire, subiectul este unul intens politizat, foarte puține state având un consens în privința naturii exacte a discrepanțelor. De altfel, politicul a răspuns în multe cazuri cu măsuri superficiale care „dau bine” la alegători (de exemplu uniforme școlare).
Impactul emigrației
Evident, teza impactului culturii elevilor asupra rezultatelor școlare nu poate fi verificată decât dacă urmărim performanța elevilor originari din anumite țări ”de vârf” în sistemele altor state. Chiar și așa, e greu să separăm rolul factorilor culturali de cei economici, de diferențelor de motivație cauzate de nevoia de a reuși într-o societate nouă dar și impactul negativ al diferențelor lingvistice. Migrația influențează radical contextul elevilor și este probabil imposibil să cuantificăm exact impactul asupra performanței școlare.
SUA excelează în a măsura rezultatele școlare defalcat pe grupuri etno-culturale. E bine documentat succesul educațional al elevilor proveniți din Asia. Din nou, cei din Asia de Est par să aibă cele mai bune scoruri în școală, deși elevii din Asia de Sud-Est și de Sud (de ex. India) înregistrează de asemenea un nivel superior de performanță populației albe din SUA.
Există și alte moduri în care imigranții din Asia influențează rezultatele școlare în SUA și – mai departe – chiar natura comunităților în care se stabilesc în număr mare. În școlile cu mulți elevi asiatici, și copiii de alte origini înregistrează o creștere a rezultatelor școlare. Chiar dacă acest efect este parțial influențat de creșterea valorii proprietăților în aceste comunități (și de atragerea de locuitori mai afluenți), se pare că există și o creștere a rezultatelor medii la nivel de comunitate neinfluențată de aspecte socio-economice.
Scoruri notabile ale elevilor de origine asiatică au fost observate și în alte țări. În Australia se observau rezultate bune ale elevilor de origine asiatică, chiar și atunci când aceștia continuau să își folosească limba maternă. Un factor probabil erau resursele investite de familii dar și implicarea directă a părinților.
Rolul eforturilor particulare
Tema implicării părinților și a alocării de resurse suplimentare școlarizării pare să fie una recurentă în discuțiile despre excepționalismul est-asiatic. Cu toate acestea, nu se observă diferențe notabile de alocare a cheltuielilor private, cel puțin din ce poate fi urmărit pe plan statistic.
Statele din Asia de Est nu se fac remarcate printr-o pondere mare a cheltuielilor private destinate educației, în ciuda existenței rețelelor de școli de tutorat private. În același timp, România se remarcă prin cheltuielile private mici destinate educației, deși natura informală a sistemelor de meditații din țară poate face dificilă monitorizarea corectă a cheltuielilor.
Dacă teza investiției private a părinților din Asia de Est nu este validată statistic, revenim din nou la importanța mediului și al modului în care copiii din sinosfera culturală sunt crescuți. Aparent, mama „tigroaică” are un impact semnificativ prin valorile transmise, poate chiar mai mult decât prin banii cheltuiți cu meditațiile.
Evident, de aici apare și ultimul punct de discuție: dacă presiunea culturală pentru a performa în școală este una sănătoasă și constructivă pentru copil. Există dovezi emergente că presiunea socială contribuie la o demoralizare societală emergentă în părți ale Asiei de Est. Dar acest subiect merită o discuție separată.
Concluzie
E dificil să atribuim un rol decisiv factorilor culturali în asigurarea succesului educațional. Totuși, există o influență greu de negat a acestora în asigurarea succesului anumitor sisteme educaționale și a persoanelor din anumite grupuri etnice. Oricât de mult ar încerca autoritățile să construiască contexte potrivite pentru a beneficia de un sistem de educație reușit, există un impact încă insuficient discutat al factorilor culturali. Copiii cu origini în sinosfera culturală au avut tendința de a performa în aproape toate sistemele educaționale în care au emigrat. Acest lucru pare să fie independent de originea socială a părinților, și se observă inclusiv în comunități emigrate ca refugiați.
Cultura poate influența succesul educațional în multe feluri. O apreciere mai mare a rolului învățării în interiorul unei singure familii poate influența efortul depus de părinți pentru a asigura copilului un loc într-o școală mai bună, dar și o creștere a investiției private în educație. Atitudinea față de școală influențează comportamentul copiilor, dar și contribuie la a face munca profesorilor mai facilă.
În aceste condiții există trei întrebări pe care ar trebui să și le pună orice policymaker:
a. Care sunt sistemele de educație potrivite pentru contextul cultural local? Sunt aplicabile modele care au înregistrat succes în alte state/contexte?
b. Există moduri reale prin care statele pot schimba atitudinile față de educație, generând schimbări culturale „din scurt”?
c. Cum ar trebui statele și școlile să reacționeze la provocările generate de o eventuală creștere a diversității culturale?
Pentru România, situația ar trebui să ducă la mai multe puncte de reflecție. Suntem o țară care se confruntă simultan cu lipsa unei culturi de valorizare generalizată a școlii dar și cu o creștere a nivelului de imigrație în linie cu modelul european.
Ce înseamnă pentru România?
România este o țară în care, în mod realist, nu există o cultură pro-educație puternică. Nu există un index universal al relației dintre cultura națională și succesul școlar, dar mulți indicatori sociali și demografici prezenți și istorici par să indice acest lucru. De exemplu, consumul de carte din România este foarte redus în comparație cu media europeană, iar cititul nu este în general perceput ca o activitate importantă. Accesul la învățământul universitar este cel mai mic din Europa. Iar cheltuielile private cu educația sunt cu mult sub media OECD, la fel cum cele publice sunt cu mult sub media UE.
O parte a explicației derivă din factori culturali-istorici. Foarte puțini copii au o familie cu un nivel înalt de educație în plan multi-generațional. Diferențele de fertilitate dintre cei mai educați și cei cu un nivel mai scăzut de educație, cele istorice dintre urban și rural (mult estompate, între timp), lipsa accesului generalizat la educație până la mijlocul secolului XX, restricțiile de acces la învățământul universitar din perioada comunistă toate contează. Saltul la prima generație educată este unul dificil în orice familie, cu atât mai problematic dacă nu există suficient sprijin din partea statului.
Dar aceasta este doar o față a problemei. Pe fondul transformării României într-o destinație pentru imigrația internațională, țara noastră s-ar putea să fie nevoită să integreze un număr mare de elevi alolingvi într-un timp relativ scurt. Deși rețeta pentru integrarea cu succes pare să fie destul de simplă (sprijin adițional, programe de învățare a limbii, evitarea segregării), statele din Europa s-au confruntat cu probleme serioase în a reduce diferențele de rezultat. Rolul factorilor culturali și noi abordări de generare a transformărilor culturale ar trebui să devină elemente centrale ale discuției privind succesul școlar. La urma urmei, unii copii par să performeze indiferent de sistemul educațional în care studiază, grație valorilor și implicării familiilor.
Referințe Sursa poza 1. Coreea de Sud, de exemplu, care s-a confruntat cu un număr mai mare de cazuri, valuri mai intense și restricții mai severe, a înregistrat o scădere a rezultatelor. 2. Vezi Hsin, Amy & Xie, Yu. (2014). Explaining Asian Americans’ academic advantage over Whites. Proceedings of the National Academy of Sciences of the United States of America. 111. 10.1073/pnas.1406402111. 3. Vezi 4. Vezi un paper cu referințe la multiple articole de specialitate aici. 5. Vezi
