România se află astăzi într-un moment critic din istoria sa. După mai bine de două decenii de creștere economică rapidă și de relativă responsabilitate fiscală, o serie de decizii populiste au dus la explozia deficitului bugetar și la frânarea creșterii economice. Totodată, România se confruntă cu o creștere a tensiunilor în spațiul public și cu o vulnerabilitate generată de suprapunerea mai multor crize. Peste 20% din cheltuielile publice aferente anului 2024 au fost acoperite din împrumuturi, inflația a fost cu mult peste media europeană, iar climatul internațional rămâne problematic.
Dincolo de retorica aprinsă a alegerilor, la Rethink suntem convinși că există doar un mod de a aborda toate aceste probleme: prin utilizarea de politici publice bazate pe dovezi, prin prioritizarea interesului național în dauna interesului politic pe termen scurt și prin înlocuirea atitudinilor victimiste cu abordări proactive și orientate spre soluții. Din punctul nostru de vedere, câștigătorul alegerilor din 18 mai va putea contribui la soluționarea crizelor suprapuse cu care ne confruntăm doar dacă își asumă aceste 12 priorități:
Să medieze procesul de corectare a dezechilibrelor economice
România se confruntă cu un deficit bugetar structural care amenință stabilitatea financiară a statului și încrederea investitorilor. Pe fondul unor costuri ridicate de creditare, riscăm ca o mare parte a cheltuielilor publice să meargă spre plata dobânzilor sau rambursarea datoriilor acumulate în ultimii ani. Mai mult, iminenta pensionare a generațiilor numeroase născute după 1967 ne obligă la o stabilizare a situației fiscale până cel târziu la finalul deceniului.
Viitorul președinte trebuie să promoveze un climat politic matur, în care corectarea dezechilibrelor bugetare să se facă prin politici coerente gândite pe termen lung. Președintele trebuie să limiteze tendința de a trata deficitul ca un „cartof fierbinte” și de neasumare a răspunderii pentru rezultatul unor decizii politice trecute. Stabilitatea politică nu înseamnă stagnare, ci capacitatea instituțiilor de a lucra împreună, în mod transparent și predictibil, în interesul cetățenilor și al mediului economic. Obiectivul acestei cooperări trebuie să fie interesul național, nu câștigarea de capital politic prin pasarea „cartofului” și blamarea celor care au misiunea de a reduce deficitul.
În anii următori, România are nevoie de un cadru fiscal pe termen lung care să încurajeze investițiile private, să protejeze motorul economic — investitorii, IMM-urile și antreprenorii — și să genereze venituri sustenabile la buget. Ajustarea deficitului trebuie să se facă (pe cât posibil) prin eficientizarea cheltuielilor, combaterea evaziunii fiscale, reforma administrației și digitalizarea sistemului fiscal, nu prin creșteri bruște de taxe sau eliminarea de facilități fiscale utile societății. Președintele trebuie să joace un rol esențial în medierea consensului politic necesar pentru aceste reforme, asigurându-se că România nu intră într-o spirală de austeritate cu costuri sociale și economice majore.
Să promoveze politici îndrăznețe în abordarea problemelor cronice ale României, inclusiv decalajul urban-rural, lipsa egalității de șanse și criza demografică
România are nevoie de un președinte care nu doar gestionează prezentul, ci are curajul să proiecteze viitorul. Dezechilibrele fiscale cronice, inechitatea și inegalitatea, decalajele dintre urban și rural, criza demografică, stagnarea în inovație, numărul mare al tinerilor aflați în afara sistemului educațional și al pieței muncii (NEETs) și efectele tot mai vizibile ale schimbărilor climatice sunt probleme sistemice care nu pot fi tratate cu soluții superficiale. Sunt, totodată, factori care contribuie la periclitarea securității României.
Președintele trebuie să devină un catalizator al unor politici publice de lungă durată: de la sprijinirea natalității și a reconcilierii vieții profesionale cu cea personală, la investiții masive în educația tehnologică și antreprenorială, reformarea sistemelor de formare profesională și adaptarea pieței muncii la noile realități economice. În același timp, trebuie să existe un angajament ferm pentru adaptarea la schimbările climatice, nu doar pentru a răspunde cerințelor UE, ci mai ales pentru a proteja resursele și calitatea vieții în România. Situată departe de oceanul planetar și cu un regim variabil de precipitații, România trebuie să se adapteze la un regim climatic diferit de cel al ultimelor secole.
Deși soluționarea acestor provocări este, în mare parte, responsabilitatea legislativului și a guvernului, prin rolul său de reprezentant al statului și de reprezentant al României în Consiliul European, Președintele României trebuie să se implice activ în tranziția spre o mentalitate proactivă în dezvoltarea politicilor publice.
Să contribuie la creșterea calității actului educațional
Chiar dacă președintele nu are atribuții executive directe în domeniul educației, are un rol esențial în a pune presiune publică, a crea consens politic și a mobiliza societatea în jurul educației ca prioritate națională. România suferă de un sistem educațional fragmentat, inegal și, adesea, irelevant față de nevoile reale ale copiilor și ale economiei. O mare parte a fiecărei generații născute în România își finalizează parcursul educațional fără a avea competențele necesare pentru a trăi o viață împlinită. Rezultatele la testele internaționale, rata mare de analfabetism funcțional și decalajele între mediul rural și urban sunt semne clare ale unei crize structurale care afectează, la rândul său, adaptabilitatea României la schimbări economice și sociale rapide.
Președintele trebuie să fie o voce puternică și constantă pentru reforma reală a educației — nu una formală, birocratică sau diluată politic. Trebuie să sprijine reformele care abordează carențele sistemului și să combată practica de a proroga la nesfârșit ideile reformatoare din legile aflate deja în vigoare. De asemenea, poate susține public modele de bună practică, parteneriate între școală și mediul privat, digitalizarea inteligentă și intervențiile timpurii în comunitățile vulnerabile. Educația este singura investiție care schimbă profund o societate, iar un președinte vizionar o poate transforma într-o cauză de coeziune națională.
În paralel cu ameliorarea calității actului educațional, este importantă promovarea meritocrației în angajările din sistemul public – atât în sistemul de educație propriu-zis, cât și în administrație și alte domenii. Avantajele unei educații de calitate se pierd, dacă nu li se oferă celor mai buni absolvenți șansa de a contribui la dezvoltarea României.
Să combată marginalizarea științei și cunoașterii
Un viitor președinte responsabil trebuie să fie garantul unei societăți care respectă rațiunea, știința și dovezile empirice. În România, reculul față de consensul științific — alimentat de populism, dezinformare și neglijență instituțională — are consecințe directe asupra sănătății publice și a încrederii în stat. Rata scăzută a vaccinării ROR (rujeolă, oreion, rubeolă) a dus la reapariția epidemiilor de rujeolă. La fel, lipsa unei campanii coerente pentru vaccinarea anti-HPV pune în pericol viețile a mii de femei în următoarele decenii.
Președintele trebuie să fie un avocat ferm al politicilor publice bazate pe date și cercetare științifică, nu pe presiuni ideologice sau emoționale. Trebuie să descurajeze exploatarea politică a dezinformării, mai ales în cazurile în care aceasta are consecințe negative asupra sănătății populației. România are nevoie de un lider care încurajează gândirea critică, susține instituțiile științifice și sprijină programele de prevenție și educație medicală. Politicile sanitare nu sunt opționale sau negociabile în funcție de agenda electorală, ele trebuie să se bazeze pe expertiză, nu pe superstiție. Refuzul de a acționa pe baza dovezilor științifice înseamnă costuri umane, economice și instituționale pe care România nu și le poate permite. Mai mult, cultivarea ideilor pseudoștiințifice pentru câștigarea de capital electoral ar trebui să fie un comportament combătut activ de către Președinte.
Să asigure participarea României la proiectele cheie de integrare europeană
Viitorul președinte al României trebuie să înțeleagă și să transmită clar că apartenența la Uniunea Europeană nu este doar un dat geopolitic, ci un proiect strategic care trebuie aprofundat și asumat în mod activ. Uniunea Europeană nu este doar despre economie și fonduri structurale — este despre valori comune, despre consolidarea statului de drept, despre cooperare în domenii vitale precum apărarea, tranziția digitală și ecologică, sănătatea publică sau securitatea energetică. Adoptarea aquis-ului comunitar a fost esențială în procesul de modernizare instituțională a României după 45 de ani de regim comunist, oferind un cadru stabil de reguli și standarde.
Într-o epocă de instabilitate globală, cu amenințări de securitate tot mai complexe și o competiție economică dură între marile blocuri de putere, România trebuie să fie parte activă a „nucleului dur” european, nu un participant pasiv sau marginal. Doar o Europă unită poate aspira la autonomie reală în fața presiunilor externe. Președintele are un rol-cheie în reprezentarea intereselor naționale în Consiliul European, în susținerea funcționării spațiului Schengen, în sprijinirea inițiativelor strategice europene, precum apărarea comună sau uniunea energetică. România trebuie să fie un stat contributor, nu doar beneficiar, la proiectul european.
Totodată, explozia recentă a deficitului bugetar și costurile exorbitante de creditare cu care ne confruntăm ar trebui să ne aducă aminte de costurile presupuse de amânare a aderării la moneda unică europeană. Adoptarea monedei euro ar trebui să fie un obiectiv primar al politicii externe, fiscale și monetare a României.
Participarea la proiectul european ar trebui să fie complementară construirii de parteneriate globale, orientate mai ales spre investiții, cercetare, mobilitate academică și securitate.
Să asigure securitatea României prin întărirea parteneriatului euroatlantic
Similar cu creșterea instabilității economice, s-a observat o degradare a climatului de securitate internațional. A crescut numărul de conflicte, iar statele cu forțe militare puternice nu ezită să utilizeze forța pentru a soluționa conflictele dintre ele. Mai mult, au apărut conflicte asimetrice, prin care actori ostili utilizează fake news, instigă la violență sau promovează mișcări extremiste.
În aceste condiții, Președintele României va trebui să asigure o cât mai bună coordonare cu aliații noștri din NATO, să faciliteze participarea României la proiectele europene de reînarmare, dar și să contribuie la crearea unor politici comprehensive de combatere a dezinformării, amenințărilor hibride sau teroriste. Totodată, România trebuie să mențină o capacitate de apărare autonomă (prin propriile forțe armate) și localizată (prin forțe și infrastructură militară aliată) adecvată.
Să se consulte cu mediul de business, societatea civilă și cu partenerii sociali
Un președinte modern trebuie să fie un facilitator al dialogului între toți actorii esențiali ai societății: mediul de afaceri, societatea civilă și partenerii sociali (sindicate, patronate, camere de comerț, organizații studențești și de elevi, organizații ale minorităților sau persoanelor vulnerabile). România are nevoie de politici coerente și sustenabile, iar acestea nu pot fi construite într-un vid tehnocratic sau într-un cerc restrâns de interese politice. Consultarea reală — nu mimată — cu aceste grupuri aduce expertiză practică, validare democratică și un grad mai mare de asumare în implementare.
Mediul de business poate semnala obstacolele birocratice și fiscale care frânează economia. Sindicatele pot apăra drepturile lucrătorilor într-o economie tot mai flexibilă și automatizată. ONG-urile pot aduce în atenție vocile celor vulnerabili sau excluși. Activitatea de cercetare derulată în, universități, think tank-uri și organizații confederative de reprezentare poate contribui la dezvoltarea de politici publice bazate pe dovezi. Președintele trebuie să folosească această rețea de cunoaștere și implicare pentru a construi proiecte naționale incluzive, bazate pe consens și realism.
Să abordeze problemele tinerilor
România îmbătrânește repede, dar în același timp, are cea mai mare rată de șomeri tineri din Uniunea Europeană. Mulți tineri părăsesc școala, mii de fete nasc înainte de finalizarea educației obligatorii, iar achiziția unei locuințe este inaccesibilă tinerilor din marile orașe. Un viitor președinte al României trebuie să își asume un rol activ în ascultarea și reprezentarea generațiilor tinere, care adesea se simt ignorate, marginalizate sau tentate să părăsească țara. Problemele tinerilor — de la accesul la o educație relevantă și un loc de muncă decent, până la locuire, sănătate mintală și participare civică — sunt semnale clare ale unui contract social dezechilibrat în defavoarea acestora. Ignorarea acestor nevoi alimentează apatia, radicalizarea sau exodul.
Președintele trebuie să fie un garant al dialogului cu tinerii și un promotor al politicilor publice care le oferă perspectivă: programe eficiente de formare profesională, sprijin pentru antreprenoriat și inovare, acces real la locuire, cultură și sport. Dar, dincolo de toate, Președintele are datoria de a asigura că progresul intergenerațional continuă pe toate planurile.
Să se implice în reforma justiției
Următorul președinte va trebui să își asume un rol activ și clar în reforma justiției, folosind toate pârghiile constituționale pentru a întări independența și eficiența sistemului judiciar. Va trebui să se implice ferm în procesul de numire a procurorilor-șefi, asigurându-se că în fruntea DNA, DIICOT și a Parchetului General ajung profesioniști integri, cu rezultate demonstrate în lupta împotriva corupției și a criminalității organizate.
De asemenea, următorul președinte va trebui să susțină reformarea instituțiilor de control intern ale justiției, dar și să încurajeze eforturile de creștere a vitezei de soluționare a dosarelor aflate pe rol. Reforma justiției este necesară pentru a asigura că legile votate de către Parlament sunt respectate și implementare într-un mod previzibil și non-arbitrar, în beneficiul tuturor cetățenilor.
Să aibă un plan pentru diaspora
Peste 4 milioane de români trăiesc sau lucrează în alte state europene. Alte câteva sute de mii trăiesc, lucrează sau inovează pe întreg mapamondul. Experiența altor state ne indică o asimilare a unei mari părți a diasporei în statele în care locuiesc. În același timp, în ultimii ani, s-a observat o tendință de repatriere parțială a românilor emigrați. Președintele României are datoria de a menține un dialog permanent cu diaspora, de a încuraja guvernul și autoritățile locale să dezvolte programe de reintegrare pentru cei care doresc să se întoarcă în țară și de a reprezenta interesele diasporei în discuțiile cu statele în care aceștia trăiesc.
O mare parte a diasporei este originară din mediul rural sau din regiuni subdezvoltate economic. Din acest motiv, o politică de reducere a decalajelor regionale ar putea reprezenta de facto o formă de sprijin pentru românii din diaspora care doresc să se întoarcă în țară.
O resursă deosebit de importantă o reprezintă comunitățile de experți, cercetători și antreprenori români care lucrează în străinătate. Aceștia pot facilita investiții, parteneriate de cercetare și pot contribui la aducerea de expertiză valoroasă în instituțiile publice.
Să sprijine o reformă administrativă comprehensivă
România are nevoie de o regândire a modului în care este organizată administrarea teritoriului. Există o lipsă de flexibilitate în gestionarea afacerilor locale, iar numărul localităților este prea mare pentru mărimea populației. Președintele ar trebui să faciliteze un proiect de reducere a numărului de unități teritoriale NUTS3, dar și a numărului de localități. Acestea ar trebui să fie capabile să gestioneze, autonom, o infrastructură diversă de furnizare a serviciilor publice. Totodată, cu ajutorul digitalizării, al programelor de modernizare și al consolidărilor, se poate reduce costul de operare a administrației publice locale. O soluție separată trebuie dezvoltată pentru ariile metropolitane: acestea trebuie să aibă administrații unitare, coordonate, care să gestioneze transportul public, serviciile comune etc.
O reformă administrativă comprehensivă ar putea necesita inclusiv modificări ale Constituției. Președintele ar trebui să fie capabil să coaguleze sprijin politic pentru acestea.
Să inițieze o nouă viziune de țară
Pactul de la Snagov a contribuit în mod decisiv la creionarea direcției politice și economice a României la trecerea dintre milenii. Aderarea la NATO și la Uniunea Europeană, creșterea economică accelerată de după 2000 și multe alte reușite pot fi creditate acestui pact. După momentul aderării, România nu a reușit să mențină o traiectorie politică clară sau să se ralieze în spatele unei singure viziuni. Astăzi, este divizată. Necesită un nou contract social care să se adreseze tuturor comunităților și să contribuie la asigurarea unei vieți prospere și împlinite.
Rethink România își propune să contribuie la creionarea unei viziuni de țară, alături de alți actori din societate. Această viziune ar trebui să fie bivalentă: să abordeze problemele cronice ale României, dar și să ofere un set de obiective economice, sociale și de politică externă tangibile anterior anului 2050.
Aversiunea față de „discuții” reflectă, de fapt, nu lipsa de impact a acestora, ci lipsa oricărei asumări care depășește lungimea ciclului electoral. Președintele are un rol important în a combate gândirea pe termen scurt și a susține o viziune relevantă pentru următoarele decenii.
Autor foto: Mihai Petre
