Evenimente

Participă la Summitul Rethink şi transformă România pentru generațiile viitoare!
21 – 23 noiembrie 2024

„E timpul să ne asumăm responsabilitatea pentru viitorul țării noastre. Dacă visăm la o Românie în care tinerii să fie mândri că trăiesc, să prospere și să rămână aici, atunci trebuie să fim parte din schimbare. Ia-ţi biletul acum!

Vino la summit-ul Rethink și contribuie la regândirea României!
2-4 Noiembrie 2023

„Știm că vrei să ai o contribuție în regândirea României. La Rethink, credem că orice schimbare în societate pleacă de la fiecare dintre noi și suntem convinși că, dacă ne pasă și dacă ne implicăm, lucrurile pot sta mult mai bine.

Noi privim spre România lui 2050 cu gândul că tinerii vor iubi să trăiască aici. Dar e important să aflăm ce putem face ACUM pentru ca, în 2050, țara noastră să fie un loc mai bun și mai atrăgător. Fii și tu parte din schimbare!

Rethink Talk - O conversație despre 30 de ani de România
27 septembrie 2023

„Rethink Talks” este o serie de dialoguri organizată de Asociația Rethink România, în parteneriat cu Banca Transilvania. Primul eveniment îi aduce față în față pe Andrei Pleșu și pe Prof. Univ. Dr. Daniel David, într-o conversație despre 30 de ani de România, fie că ne uităm înapoi, fie că privim înainte.

Un dialog la care vă invităm cu multă bucurie să asistați pe 27 septembrie, de la ora 19:00, în sala Atrium a Institutului Francez din București. Intrarea este liberă, dar se face exclusiv pe bază de înregistrare.

Rethink Turning Points – Ce ne datorăm unii altora, profesori și societate?
26 iunie 2023

Aproape 30 de reprezentanți ai profesorilor, mediului de business, tinerilor și societății civile s-au adunat la o masă rotundă găzduită de KPMG, pentru a discuta despre sistemul de învățământ din România, în contextul recentei greve a cadrelor didactice. Perspectivele au fost diverse: participanții au vorbit despre dificultățile financiare ale debutanților, birocrația din școli și „falsele evaluări”, despre respectul de care se bucură profesorii, precum și despre modelele existente în alte țări. Poate cea mai importantă concluzie e aceea că trebuie să ne implicăm cu toții acum, pentru ca școala să aibă rezultate mai bune peste câțiva ani. Avem nevoie de un sistem orientat spre răsplătirea performanțelor reale, dar și spre atragerea tinerilor talentați în sistemul de învățământ. Rethink România și-a asumat orientarea unei părți a activității proprii de cercetare și de advocacy în acest sens.

Rethink Turning Points – Ce știm despre ce trăim?
24 mai 2023

Peste 20 de lideri de organizații de tineret și reprezentanți ai mediului de business au discutat despre fenomenul de fake news și despre ascensiunea curentelor extremiste în societate alături de Moise Guran și de profesorul Matei Gheboianu. Discuțiile au avut ca obiectiv crearea unor canale de comunicare între tineri și antreprenori pe teme relevante pentru viitorul României. Evenimentul este primul dintr-o serie mai lungă de dezbateri care vor utiliza formatul de masă rotundă.

Dezbatere „Învățământ dual 2.0”
5 decembrie 2022

Planul Național de Redresare și Reziliență al României include o serie de reforme în zona educației. Una din cele mai notabile este reforma comprehensivă a învățământului profesional dual. În acest context, pe 5 decembrie 2022, la sediul Ministerului Educației, a avut loc o dezbatere care a inclus prezentarea reformelor-cheie din acest sector. Evenimentul a fost organizat de Rethink România cu sprijinul Ministerului Educației. Au vorbit Ligia Deca, ministrul educației, Dragoș Anastasiu, președintele Rethink Romania și Sorin Decă, secretar general adjunct al Ministerului Educației. Între altele, au fost prezentate noile consorții integrate pentru învățământul dual și noile reglementări care permit organizarea de programe universitare în regim dual. La dezbatere au participat peste 100 de persoane, preponderent din mediul de afaceri, care au adresat întrebări și au venit cu observații și sugestii asupra pachetului de măsuri propuse.

Summit Rethink România
15-16 septembrie 2022

Pe 15 şi 16 septembrie 2022, la Poiana Braşov, a avut loc Summitul Rethink România 2050 - Capitolul 1 - Reconstruim educaţia. Reconfigurăm demografia, primul eveniment internațional din România care vizează transformarea simultană a educației şi a politicilor demografice. Experți internaționali şi locali, antreprenori, decidenți, jurnaliști, formatori de opinie şi reprezentanți ai societății civile au contribuit la formularea de propuneri și soluții, în cadrul discuțiilor din paneluri şi a atelierelor de co-creare. O parte a temelor discutate în cadrul summitului au constituit baza pentru cel de-al doilea summit Rethink, care urmează să fie organizat în noiembrie 2023.

Printre invitații la summit s-au numărat: Prim-ministrul Nicolae Ciucă (intervenție live online), Vicepreşedintele Comisiei Europene, comisarul european pentru Promovarea modului de viață european, Margaritis Schinas (intervenție live online), Sandra Pralong, Consilier de Stat, Administrația Prezidențială, Primarul Municipiului Braşov Allen Coliban, Gintaras Steponavicius, Director (CEE +) pentru Cormack Consulting Group, fost ministru al educației în Lituania, Louka Parry, CEO şi fondator The Learning Future. În total, la summit au participat aproape 200 de oameni, mulți dintre aceștia luând decizia de a se alătura, ulterior, comunității Rethink.

Cu cine construim România?
8 aprilie 2022

Principiul Pareto arată că, pentru multe evenimente, aproximativ 80% din rezultate sunt produse de 20% din cauze. Analiza se poate extinde inclusiv la țări, motiv pentru care Rethink România a decis să colaboreze cu AHA Moments pentru a produce un studiu despre cei 20% dintre români care influențează direcția țării, despre valorile lor și despre rolul acestora în modelarea viitorului.

Pe 8 aprilie 2022, a avut loc o dezbatere online la care au luat parte Ramona Jurubiță (country managing partner KPMG Romania, moderator), Dragoș Anastasiu (președinte Rethink România), Omer Tetik (CEO Banca Transilvania), Dragoș Iliescu (profesor de psihologie la Facultatea de Psihologie și Științele Edicației) și Manuela Mancaș (managing director AHA Moments).

Cine sunt promotorii României?
27 ianuarie 2022

Reputația unei țări poate influența orice - de la politica externă şi investiții străine până la dorința oamenilor de a o vizita sau de a locui acolo. În contextul în care nu există o strategie coerentă de marketing de ţară, Rethink a dorit să afle câţi dintre români ar recomanda România ca ţară în care să trăieşti, cine sunt promotorii ei, unde este trasă linia de demarcaţie între promotori şi detractori şi care sunt diferențele dintre aceștia.

Toate aceste subiecte au fost discutate în cadrul unui eveniment online care a avut loc pe 27 ianuarie 2022, cu transmitere live pe pagina de Facebook a Rethink România. Moderat de Moise Guran, evenimentul i-a inclus ca participanți pe:

  • Dragoș Anastasiu, Președinte Rethink România
  • Manuela Mancaş, fondator AHA Moments şi membru Rethink Romania,
  • Sorin Cace, doctor în sociologie şi economie, Director Adjunct Institutul de Cercetare a Calităţii Vieţii,
  • Victor Rotariu, Psiholog, Head of Strategy and Insights GroupM,
  • Alina Inayeh, Director German Marshall Fund of the United States Bucureşti,
  • David Timiş, Global Communications Manager Generation şi membru Rethink Romania,
  • Felix Pătrăşcanu, fondator FAN Courier, Repatriot şi Rethink Romania.